x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China îngenunchează Hong Kong-ul. Mai mulți manifestanți au fost condamnați

China îngenunchează Hong Kong-ul. Mai mulți manifestanți au fost condamnați

28 Mai 2021   •   09:04
China îngenunchează Hong Kong-ul. Mai mulți manifestanți au fost condamnați

Mai mulți manifestanți dn Hong Kong împotriva regimului comunist de la Beijing au fost condamnați la închisoare. Fostul patron media din Hong Kong, Jimmy Lai, a fost primit 14 luni de închisoare pentru organizarea unei manifestații anticomuniste cu ocazia Zilei Naționale a Chinei din 2019, scrie AFP. El a pledat vinovat.

Și alți 7 militați pentru democrație, printre care Figo Chan, 25 de ani, şi foştii deputaţi Lee Cheuk-yan şi Leung Kwok-hung, au primit pedepse. 

În data de 1 octombrie 2019, de Ziua Naţională a Chinei, s-au produs ciocniri între militanţi şi forţele de ordine. Manifestația a fost pașnică dar autoritățile de la Beijing au fost afectate de participarea masivă a populație la aceste demonstrații, chiar în ziua cand se sărbătoreau 70 de ani de regim. Apoi, opoziția a câștigt alegeriile locale din noiembrie 2019, dar la începutul anului următor, mișcarea s-a oprit din cauza noii legi impuse de regimul comunist în Hong Kong, care interzice adunările publice din cauza pandemiei, dar și a miilor de arestări.

Opozanții au obținut doar abandonarea legii extrădărilor. Beijinul și-a reimpus dominația în 2020, mai ales prin intermegiul contestatei legi a securității naționale. 

×
Subiecte în articol: China hong kong jimmy lai