x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China se pregătește să invadeze Taiwanul

China se pregătește să invadeze Taiwanul

de Şerban Mihăilă    |    23 Sep 2020   •   08:18
China se pregătește să invadeze Taiwanul

China pare hotărâtă să utilizeze forța pentru a readuce Taiwanul sub controlul său, după ce recentele vizite ale unor oficialități americane la Taipei i-au scos din minți pe liderii de la Beijing. Exercițiile militare din apropierea Strâmtorii Taiwan sunt „o repetiție” pentru o invazie a insulei separatiste, în cazul în care actuala conducere de la Taipei continuă să-și armonizeze strategia cu cea a administrației Trump, a amenințat Partidul Comunist Chinez, printr-una dintre portavocile sale autorizate, ziarul „Global Times”.

 

Cel mai mic pas greșit făcut de președinta taiwaneză, Tsai Ing-wen, sau de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, riscă să declanșeze un război catastrofal, avertizează publicația de stat, citată de „Daily Express”. În același timp, o eventuală vizită a șefului diplomației americane, Mike Pompeo, în Taiwan, după incursiunea oficială la Taipei, din luna august, a secretarului Sănătății din SUA, Alex Azar, va fi urmată de zboruri ale avioanelor de luptă chineze deasupra insulei separatiste, și-a continuat „Global Times” tirada belicoasă. Cu numai șase zile în urmă, joia trecută, un alt oficial american, subsecretarul de Stat pentru Creșterea Economică, Energie și Mediu, Keith Krach, a vizitat Taiwan, provocând o reacție de furie din partea Chinei, care interzice tuturor statelor să întrețină relații diplomatice cu „teritoriul rebel”. De altfel, Beijingul a avertizat în repetate rânduri Taipeiul în privința acestor vizite, amenințând conducerea insulei separatiste, de orientare pro-independență, că Taiwan „trebuie și se va reunifica” până la urmă cu China, după principiul „o țară, două sisteme”, utilizat în Hong Kong, chiar dacă acest lucru va necesita o intervenție militară. De altfel, într-o demonstrație de forță, vinerea trecută, la numai o zi după sosirea lui Krach la Taipei, Armata Populară de Eliberare din China (PLA) și-a desfășurat Comandamentul răsăritean de luptă într-un exercițiu militar de amploare organizat chiar în apropierea Strâmtorii Taiwan. Armata chineză a trimis 19 avioane de luptă spre Taiwan, din patru direcții diferite, care au încălcat linia de demarcație convențională ce separă China de teritoriul separatist, relatează „Daily Mail”.

 

 

Amenințări cu intervenția rapidă

„De fiecare dată când un oficial american de rang înalt vizitează Taiwan, avioanele de luptă ale PLA ar trebui să fie cu un pas mai aproape de insulă (…) Dacă secretarul de Stat al SUA sau secretarul Apărării vine în Taiwan, PLA ar trebui să-și trimită forțele aeriene deasupra insulei și să desfășoare exerciții militare în spațiul său aerian (…) Rachetele pe care le testăm ar trebui să zboare deasupra Taiwanului, chiar deasupra clădirii prezidențiale! Dacă autoritățile taiwaneze continuă să se comporte agresiv, aceste scenarii vor deveni realitate!”, și-a continuat ziarul comunist seria amenințărilor. Publicația mai precizează că exercițiile de vineri au fost o decizie de ultim moment, după ce s-au aflat detaliile vizitei lui Keith Krach în Taiwan. „Acest lucru demonstrează că PLA are capacitatea de a se mobiliza și de a organiza o acțiune militară contra Taiwanului într-o perioadă foarte scurtă de timp. Deși se numesc «exerciții militare», acestea se desfășoară mai mult ca o luptă reală (…) Prin aceste exerciții, PLA a acumulat experiență pentru a ataca Taiwan și a obținut date esențiale despre sistemele de apărare de acolo. Este vorba, de fapt, despre o repetiție pentru preluarea controlului asupra Taiwanului. Mai este nevoie doar de un motiv politic pentru a transforma aceste exerciții într-o luptă adevărată pentru zdrobirea forțelor taiwaneze pro-independență”, recunoaște, cu cinism, portavocea Beijingului.

O insulă ținută în brațe de SUA

Considerat de China o „provincie rebelă”, care va reveni la „patria-mamă”, Taiwan are guvern propriu și este, de facto, un stat independent. Cu toate acestea, autoritățile din Taipei nu și-au declarat în mod oficial independența față de Beijing. Taiwan a început să acționeze însă ca o națiune independentă încă din 1949, de la sfârșitul războiului civil chinez, atunci când guvernul naționalist, înfrânt, s-a refugiat pe insulă, după victoria comuniștilor lui Mao Zedong, care au preluat puterea la Beijing, proclamând Republica Populară Chineză. Taiwan a ales să-și păstreze numele de Republica China, ca stat separat. Cu peste 23 de milioane de locuitori, Taiwan este cel mai populat dintre statele care nu sunt membre ale ONU și este recunoscut de numai 23 de țări. În numele principiului „unei singure Chine”, Beijingul interzice partenerilor săi să întrețină relații diplomatice cu insula, iar insistențele chinezilor au dus, în 1979, la întreruperea oficială a relațiilor dintre Washington și Taipei. Cu toate acestea, colaborarea dintre SUA și Taiwan a continuat în mod neoficial, americanii fiind principalii protectori ai taiwanezilor. De altfel, în pofida aparentei izolări diplomatice, Taiwan a devenit, cu ajutorul SUA, una dintre economiile în expansiune din zona asiatică, iar administrația Trump a intensificat în ultimele luni sprijinul acordat insulei, pe fondul războiului economic dintre Beijing și Washington. 

 

Dacă SUA și Taiwan continuă acțiunile provocatoare, războiul este inevitabil. Independența Taiwanului este o fundătură!

Ziarul chinez „Global Times”

×