x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHIŞINĂU/Cărţile lui Grigore Vieru au dispărut din librării

CHIŞINĂU/Cărţile lui Grigore Vieru au dispărut din librării

de Vitalie Calugareanu    |    22 Ian 2009   •   00:00

Librăriile din Chişinău au rămas fără cărţile lui Grigore Vieru. După moartea poetului basarabean, au fost cumpărate până şi cărţile cu biografia sa.



Autorităţile moldovene au promis că întreaga operă nepublicată a lui Grigore Vieru va vedea lumina tiparului în cel mai scurt timp. De asemenea, o stradă din Chişinău ar putea purta numele marelui poet.

Moartea poetului Grigore Vieru şi opera sa intens mediatizată în ultimele zile i-au determinat pe mulţi basarabeni să-şi revadă atitudinea faţă de idealurile sfinte. În încercarea de a se regăsi în poezia marelui poet, de a afla răspunsuri la întrebările faţă de care ieri erau indiferenţi, oamenii au dat buzna în librării şi au cumpărat toate cărţile scrise de Grigore Vieru: "Abia acum am realizat că ar fi nevoie să avem în casă o carte a acestui poet", a mărturisit un cumpărător.

O STRADĂ PRINCIPALĂ. Vânzătorii din librării spun că în ultimele trei zile au vândut mai multe cărţi de-ale lui Grigore Vieru decât pe tot parcursul anului trecut. În timp ce Guvernul comunist a promis că în timpul apropiat va contribui ca întreaga operă nescrisă a poetului Grigore Vieru să vadă lumina tiparului, Primăria Chişinău a promis că o stradă din centrul capitalei va purta numele marelui poet. Potrivit primarului Dorin Chirtoacă, "nu este vorba de o stradă oarecare, ci de una din străzile centrale din apropierea celorlalte străzi care poartă numele marilor personalităţi ale culturii noastre: strada Eminescu, strada Vasile Alecsandri, bulevardul Ştefan cel Mare, strada Alexandru cel Bun".

Din spusele primarului, singura opţiune valabilă ar fi redenumirea actualei străzi Puşkin care întretaie acest perimetru. Se pare, însă, că preşedintele Consiliului Municipal Chişinău, Eduard Muşuc, ajuns în funcţie cu votul comuniştilor, are o altă propunere: "Personal consider că este o idee foarte bună, dar poate fi analizată şi varianta bulevardului Moscova şi chiar instalarea unui monument a lui Grigore Vieru pe acest bulevard". Primarul Dorin Chirtoacă a precizat că o decizie finală asupra acestei chestiuni va fi luată după ce va fi consultată familia poetului şi opinia locuitorilor capitalei.

×
Subiecte în articol: externe grigore vieru grigore vieru