Republica Moldova vrea relaţii de bună vecinătate cu România, însă o precondiţie pentru îmbunătăţirea acestor relaţii este semnarea Tratatului politic de bază şi Acordului privind frontiera de stat moldo-română, a declarat un reprezentant al Chişinăului, în urma concluziilor adoptate de Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) al Uniunii Europene, relatează agenţia BASA-press, citată de Mediafax.
Semnarea tratatului ar reprezenta un prim pas pentru eliminarea regimului de vize, a declarat vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Grigore Petrenco, după ce CAGRE a aprobat un document prin care a menţionat că UE doreşte începerea negocierilor cu regimul de la Chişinăul pentru un nou acord, imediat ce circumstanţele o vor permite. În acest document, Consiliul a solicitat R. Moldova să asigure o atitudine egală faţă de toţi cetăţenii UE în privinţa politicii de vize şi a subliniat importanţa principiului bunei-vecinătăţi.
Conform lui Petrenco, "sublinierea în textul documentului a importanţei principiului bunei-vecinătăţi în egală măsură se referă şi la România, ale cărei autorităţi refuză să semneze Acordul cu privire la frontiera de stat moldo-română şi Tratatul de bază. Din păcate, până în prezent, R. Moldova nu a primit din partea autorităţilor române argumente convingătoare bazate pe normele dreptului internaţional privind motivele tergiversării şi acestui refuz".
Citește pe Antena3.ro