x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chişinăul i-a cerut explicaţii ambasadorului Romăniei

Chişinăul i-a cerut explicaţii ambasadorului Romăniei

de Vitalie Calugareanu    |    05 Dec 2007   •   00:00

Ambasadorul Romăniei in Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat luni la Ministerul moldovean de Externe, unde i s-a atras atenţia asupra comentariilor făcute in cadrul unei conferinţe de presă susţinută in ajunul Zilei Naţionale a Romăniei, comentarii referitoare la inutilitatea Tratatului de Pace dintre Puterile Aliate şi Asociate cu Romănia, semnat la Paris la 10 februarie 1947.


Ambasadorul Romăniei in Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat luni la Ministerul moldovean de Externe, unde i s-a atras atenţia asupra comentariilor făcute in cadrul unei conferinţe de presă susţinută in ajunul Zilei Naţionale a Romăniei, comentarii referitoare la inutilitatea Tratatului de Pace dintre Puterile Aliate şi Asociate cu Romănia, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Potrivit respectivului document, "Graniţa dintre Romănia şi URSS este graniţa care a fost convenită intre Romănia şi URSS in 1940".

REFERINŢa. Insistenţa Chişinăului de a introduce o referinţă la Tratatul de la Paris in Acordul de frontieră moldo-romăn l-a determinat pe ambasadorul Romăniei, Filip Teodorescu, să explice, la respectiva conferinţă de presă, de ce Romănia nu poate accepta propunerea părţii moldoveneşti. "Romănia este prima interesată să aibă un Tratat de bază şi un Tratat de frontieră cu Republica Moldova, dar nu poate accepta insistenţa părţii moldovene de a introduce prevederi şi referiri de neconceput pentru un stat modern european. Este clar că din 1940 şi pănă in 1947 Romănia nu a incheiat nici un fel de acord cu URSS in legătură cu o asemenea graniţă. Deci e un fals istoric şi, dacă atunci a fost acceptat, este pentru că Romănia era un stat invins, ocupat şi fără posibilitatea de a-şi apăra interesele sale suverane", a argumentat ambasadorul Teodorescu. "Este evident că, in anul 2007, acceptarea aceluiaşi fals istoric care s-a făcut in 1947 ar fi cu totul de neconceput", a adăugat el. Diplomatul romăn a explicat că Tratatul de la Paris nu mai are valoare juridică, atăt timp căt o serie de prevederi nu mai sunt valabile. Tratatul prevede, de exemplu, restricţii, inclusiv militare, pentru Romănia, care intre timp a devenit stat membru NATO, "aspect care dovedeşte că acest document aparţine unei epoci care nu mai este actuală", a menţionat Teodorescu. Potrivit lui, frontierele după cel de-al doilea război mondial au fost stabilite prin Actul final de la Helsinki şi la acest document trebuie să se facă referire in Acordul de frontieră cu Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al MAE de la Chişinău, ambasadorului Romăniei i s-a spus că, "potrivit Convenţiei de la Viena din 1969, cu privire la dreptul tratatelor, şi Convenţiei ONU din 23 august 1978, privind succesiunea statelor la tratate, tratatele care stabilesc frontierele intre state poartă un caracter nelimitat in timp şi nici una din părţi, in mod unilateral, nu este in drept să revizuiască prevederile lor (...)Pornind de la aceste premise, partea moldovenească este in aşteptarea explicaţiilor oficiale ale părţii romăne referitor la cele declarate de Ambasadorul Romăniei la Chişinău".

Aseară, la inchiderea ediţiei, şi Preşedinţia de la Chişinău a difuzat o declaraţie in care ii reproşează Ambasadei romăne de la Chişinău publicarea, in ziarul Timpul, a unui comunicat cu titlul "Televiziunea prezidenţială «NIT» organizează provocări". Preşedinţia Republicii Moldova precizează că nu dispune de o televiziune proprie şi ii sugerează Ambasadei romăne să se documenteze mai detaliat asupra realităţilor din ţara in care este acreditată.

Vitalie Călugăreanu, Chişinău

×
Subiecte în articol: externe romania româniei