Mai multe birouri al ONU au fost jefuite, iar altele incendiate în timpul luptelor din capitala Ciadului, N'Djamena
Mai multe birouri al ONU au fost jefuite, iar altele incendiate în timpul luptelor din capitala Ciadului, N'Djamena, unde Uniunea Europeană ar fi trebuit să trimită, săpămâna trecută, câteva mii de militari, între care şi români, ca trupe de menţinere a păcii (EUFOR). Potrivit unor surse citate de AFP, mai multe instituţii ale ONU, cum ar fi Programul Alimentar Mondial sau Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, ajută peste o jumătate de milion de persoane în Ciad. Potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi, escaladarea violenţelor în Ciad “demonstrează necesitatea desfăşurării de urgenţă a EUFOR, pentru a asigura securitatea miilor de refugiaţi din regiunea sudaneză Darfur şi a celor care şi-au părăsit locuinţele”. Pe de altă parte, un diplomat european a declarat ieri că desfăşurarea forţei europene în Ciad, amânată, vinerea trecută “din cauza luptelor de la N'Djamena, rămâne suspendată în aşteptarea unei stabilizări a situaţiei”.
Misiunea EUFOR prevede desfăşurarea, până în mai, a 3.700 de militari în estul Ciadului şi în Republica Centrafricană pentru a-i proteja pe cei 450.000 de refugiaţi din Darfur şi pe locuitorii celor două state menţionate care şi-au părăsit locuinţele din cauza violenţelor din ultima vreme, aminteşte Rompres.
AJUTOR DE LA CE. Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunţat ieri că va oferi un ajutor de două milioane de euro pentru victimele violenţelor din Ciad. “Luptele din interiorul şi împrejurimile capitalei ciadiene au forţat zeci de mii de persoane să treacă graniţa în Camerun. În acelaşi timp, situaţia este foarte îngrijorătoare pentru cei care se mai află încă în oraş. Situaţia este în prezent mult prea haotică pentru a putea fi evaluată în totalitate, însă este clar că foarte mulţi oameni se află deja în suferinţă şi trebuie să fim pregătiţi să-i ajutăm cât mai rapid”, a declarat comisarul european pentru Dezvoltare şi Asistenţă Umanitară, Louis Michel. Oficialul a mai spus că CE este pregătită să finanţeze aprovizionarea refugiaţilor cu alimente de bază, apă potabilă, să asigure victimelor adăposturi, asistenţă medicală şi logistică.
Citește pe Antena3.ro