x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un ciclon a lovit arhipelagul francez Mayotte

Un ciclon a lovit arhipelagul francez Mayotte

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2024   •   00:20
Un ciclon a lovit arhipelagul francez Mayotte
Sursa foto: NASA Matthew Dominick

Cel puțin 11 persoane au fost ucise după ce un ciclon a lovit arhipelagul francez Mayotte din Oceanul Indian, au declarat meteorologii și autoritățile franceze, potrivit The Guardian.

Ciclonul Chido a măturat Mayotte peste noapte, provocând vânturi de peste 200 km pe oră și deteriorând locuințe, clădiri guvernamentale și un spital, potrivit Meteo-France. A fost cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani care a lovit insulele, a subliniat agenția.

A fost dificil să se stabilească un bilanț exact al deceselor în urma ciclonului, care a ridicat, de asemenea, îngrijorări cu privire la accesul cetățenilor la hrană, apă și salubritate, au declarat autoritățile.

Zona Mayotte este mult mai săracă decât restul Franței și se confruntă de zeci de ani cu violența bandelor. Tensiunile au fost alimentate la începutul acestui an de o penurie de apă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciclon arhipeleag mayotte