Cimitirul Eroilor Romani din orasul Calarasi din R.Moldova a fost vandalizat in noaptea de marti spre miercuri de un grup de persoane necunoscute, relateaza Jurnal de Chisinau.
Agresorii au demontat zeci de cruci pe care le-au aruncat la intamplare, iar pe una dintre ele au distrus-o definitiv.
Primarul orasului, Nicolae Melnic, a declarat ca primele informatii in legatura cu incidentul le-a primit de la un padurar. "Ne-am deplasat la fata locului si am gasit un dezastru. Acum lucreaza oamenii acolo. Crucile sunt reinstalate. Cea distrusa trebuie inlocuita. Costul unei cruci este de cel putin 500 de lei (32 de euro). Este un sacrilegiu", a afirmat el, adaugand ca in cei trei ani de cand a fost construit cimitirul acest lucru se intampla pentru prima data.
Potrivit primarului, in urma cu o luna, orasul a fost bulversat de un alt scandal: o persoana a aruncat cu o cutie de vopsea in monumentul eroilor cazuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial. "Nu stim cine a facut acest lucru, dar este posibil sa fi fost o reactie a cuiva la cele intamplate atunci", sustine el. Cu toata ca din cand in cand pe garduri si pe peretii cladirilor apar inscriptii cum ar fi "Basarabia - pamant romansec", primarul neaga ca in Calarasi ar exista o confruntare intre tinerii proeuropeni si cei procomunisti.
Reprezentantul Comisariatului de politie, Mihail Burca, a declarat ca pentru moment politia nu are niciun suspect, iar procurorul raionului a afirmat ca va demara o urmarire penala.
In iulie 1941, pe locul unde a fost ridicat Cimitirul Eroilor Romani si-au pierdut viata 42 de militari romani. Pana in 1960, cand aici a fost ridicata o troita, zona a fost acoperita de gunoaie si maracini. Troita a fost demontata de autoritatile sovietice si reinstalata dupa 1990.