x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine minte în scandalul interceptării lui Sarkozy? Opoziția acuză un „spionaj politic”

Cine minte în scandalul interceptării lui Sarkozy? Opoziția acuză un „spionaj politic”

de Marina Constantinoiu    |    12 Mar 2014   •   10:59
Cine minte în scandalul interceptării lui Sarkozy? Opoziția acuză un „spionaj politic”

Publicația Le Canard enchaine afirmă, în ediția sa de miercuri, că ministrul de Interne francez, Manuel Valls, dar și ministrul Justiției, Christine Taubira, erau la curent cu interceptările vizându-i pe fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy și pe avocatul acestuia, Thierry Herzog, ceea ce cei doi neagă.

Potrivit săptămânalului de satiră, Parchetul ar fi transmis Ministerului de Justiție o sinteză a ascultărilor telefonice la 26 februarie, data deschiderii unei acțiuni în justiție pentru trafic de influență vizându-i pe Nicolas Sarkozy și anturajul său.

Scandalul pe tema interceptării lui Sarkozy capătă proporții în Franța. Ministrul de Interne dezminte că a fost informat în legătură cu această procedură în luna februarie. Opoziția acuză că este vorba despre o afacere de stat, un adevărat scandal.
Șeful polițiștilor francezi nu știa nimic și a aflat totul din presă, mai precis dintr-un articol publicat de cotidianul Le Monde, la 7 februarie. Aceasta este versiunea lui Manuel Valles, ministrul de Interne, prezentată miercuri dimineață. Dar marți seara, la France 2, premierul Jean-Marc Ayrault a recunoscut că ministrul de Justiție, Christiane Taubira, și el însuși știau, de la 26 februarie, despre existența acestor interceptări.

Cotidianul Le Figaro și săptămânalul Le Canard enchaine susțin că Valls era destinatarul unor rapoarte regulate, cel puțin verbal, despre procedura în curs, de mai multe luni. El a recunoscut că a fost la curent doar cu faptul că este în desfășurare o anchetă privind finanțarea campaniei electorale din 2007 a candidatului Nicolas Sarkozy.

La rândul ei, ministrul de Justiție Christiane Taubira a negat, luni, că a fost informată în legătură cu interceptările până la dezvăluirile publicate de cotidianul Le Monde de vinerea trecută. „Nu dispun de conținutul procedurii”, a mai spus ea la France Info.

„Vremurile s-au schimbat”, a afirmat Valls miercuri dimineață la postul RTL, afirmând că un fost șef de stat poate fi pus sub ascultare și fără ca ministrul de Interne să fie la curent cu asta. „Acest Guvern respectă principiul fundamental al independenței justiției”, a afirmat el. El a contracarat criticile opoziției, declarând că „asistăm la o operațiune grosolană și eminamente politică de a slăbi justiția”.

În tabăra dreptei, Jean-Francois Cope denunță „o afacere de stat, care pare a fi un veritabil spionaj politic”. Potrivit șefului UMP, „președintele Franței, Francois Hollande, se comportă ca un demn moștenitor al lui Francois Mitterrand, fost președinte socialist francez, în loc să garanteze libertățile individuale”. Cope face referire la un scandal de stat în care a fost implicat Palatul Elysee în anii 1980, când mai multe persoane au fost puse sub ascultare la solicitarea președintelui țării.

La rândul său, președintele Francois Hollande pozând în garant al independenței justiției, așa cum prevede Constituția, a declarat că nu este treaba lui, aceea de a se amesteca în vreun fel în această chestiune judiciară.

Vinerea trecută, cotidianul Le Monde a dezvăluit că Sarkozy a fost pus sub ascultare în 2013 la solicitarea judecătorilor, în cadrul unei anchete privind acuzațiile de finanțare a campaniei sale electorale din 2007 de către liderul libian Muammar Gaddafi, ucis în octombrie 2011.
În acest cadru, discuțiile telefonice dintre Sarkozy și avocatul său, Thierry Herzog, au fost interceptate, ducând la deschiderea unei acțiuni în justiție pentru violarea secretului și trafic de influență.
Aceste interceptări, care îi vizează pe fostul președinte și pe avocatul său, au suscitat proteste în rândul breslei avocaților, care au denunțat o violare a secretului profesional și au cerut modificarea legislației în privința interceptărilor.

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy