x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CIPRU - UE şi-a pus speranţele în liderul communist

CIPRU - UE şi-a pus speranţele în liderul communist

26 Feb 2008   •   00:00

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, i-a cerut ieri noului şef al statului ci­priot, Demetris Christofias, să de­ma­re­ze “fără întârziere” negocieri cu ci­prioţii turci din nordul insulei.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, i-a cerut ieri noului şef al statului ci­priot, Demetris Christofias, să de­ma­re­ze “fără întârziere” negocieri cu ci­prioţii turci din nordul insulei. Co­munistul Christofias, partizan al reluării convorbirilor privind Cipru, a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică, obţinând 53,36% din voturi faţă de 46,64% din sufragii câştigate de adversarul său Ioannis Kassoulidez. Ieri, Barroso a apreciat schimbarea din fruntea Ciprului, insulă divizată din 1974, când nordul a fost ocupat de Turcia, ca fiind “o ocazie pentru a depăşi impasul care durează de mult timp”. Pe de altă parte, liderul ciprioţilor turci, Meh­met Ali Talat, l-a îndemnat pe Christofias să se implice “cât mai repede” în noi negocieri de pace.

×
Subiecte în articol: externe