După anunţul făcut de o echipă de cercetători japonezi, întâmplările descrise în Inception, filmul în care DiCaprio juca rolul unui manipulator al viselor, ce părea un science-fiction destul de îndrăzneţ, par mult mai aproape de realitate...
Cercetarea a început prin scanarea creierelor unui grup de voluntari în timp ce soileau într-un aparat de rezonanţă magnetică. Fix la şase minute, fiecare dintre ei era trezit şi pus să-şi descrie visul. Procedura a fost repetată până când s-au acumulat cam 200 de fantasme de fiecare japonez participant la experiment.
Visele au fost analizate și ordonate în teme și categorii.
Din relatarea jurnaliștilor de la dailymail.co.uk, imaginația japonezilor înflorește timid chiar și în lumea lui Morfeu, povestirile fiind destul de banale și stereotipe.
Apoi, voluntarilor le-au fost prezentate mai multe serii de fotografii corespunzând unor imagini descrise din visele lor. Și de această dată activitatea lor cerebrală a fost monitorizată și înregistrată.
Munca cea mai grea a fost lasată în seama unui computer care a interpolat rezultatele, cu procesorul lui, stabilind pentru fiecare imagine o semnătură specifică pe scoarța cerebrală.
Finalul experimentului i-a trimis din nou la nani pe voluntari, informațiile obținute de această dată fiind transmise direct computerului, care și-a testat singur matricea care a rezultat în procesul executat anterior, raportând în timp real despre ce anume visează fiecare subiect.
Rezultatele obținute de mașină au avut un grad de precizie de 60%, îmbucurător pentru membrii echipei de cercetare, care afirmă că procentul este mult prea mare pentru a putea fi considerat drept un rod al hazardului.
Invidioși, unii cârcotași spun că bazele experimentului au fost fundamentate în mod greșit, neputându-se spune că voluntarii chiar dormeau, în timpul studiului somnul lor fiind unul extrem de superficial. Echipa de cercetare crede cu tărie în faptul că visul, cel din starea de somn profund, nu poate prezenta mari diferențe.
60 % e totuși mult, studiile vor continua, aveți grijă ce visați….