„În acest moment, fiecare țară musulmană combate terorismul pe cont propriu, așa că este foarte important să ne coor-donăm eforturile”, a spus prințul saudit Mohammed bin Salman, ministru al Apărării, citat de BBC. El a numit ISIS „o boală care afectează lumea islamică”.
Agenția Saudită de Presă (SPA), care a anunțat formarea coaliției, a subliniat că Islamul interzice „corupția și distrugerea în lume” și că terorismul reprezintă „o încălcare gravă a demnității și drepturilor omului”.
Puține informații privind noua organizație au fost date publicității, dar există deja un mare semn de întrebare: cum va acționa alianța împotriva ISIS pe teritoriile Siriei şi Irakului, fără acordul guvernelor acestor țări?
Printre statele membre ale alianței se numără Arabia Saudită, Egipt, EAU, Iordania, Kuwait, Liban, Libia, Maroc, Niger, Nigeria, Pakistan, Palestina, Tunisia, Turcia.
Întâlnire ruso-americană, la Moscova
Secretarul de stat american, John Kerry, s-a aflat ieri la Moscova, pentru întâlniri cu omologul său Serghei Lavrov și cu președintele Vladimir Putin.
Scopul întrevederilor este deblocarea convorbirilor de pace legate de Siria. Principala problemă este în continuare rolul președintelui al-Assad în perioada de tranziție: SUA îl vor plecat de la putere, Rusia cere ca poporul sirian să îi hotărască soarta.
Iranul și Irakul, țări majoritar șiite, precum și Siria, nu fac parte din această coaliție coordonată din capitala saudită.
Citește pe Antena3.ro


