Localnicii din oraşul britanic South Devon iau parte la o campanie de ajutorare a copiilor orfani din România, transmite Herald Express, preluat de Mediafax.
Iniţiativa le aparţine soţilor Crissi şi Cy Toms, care se ocupă cu acte de caritate. Cei doi au declarat că au primit, până în prezent, 79 de telefoane din partea unor persoane care au dorit să-i ajute în acţiunea lor. Dintre aceştia, unii au donat şi bani. "Am cumpărat biberoane, creme antiseptice, şerveţele umede pentru copii şi truse de curăţat biberoane. Un domn în vârstă ne-a rugat să trecem pe la el să colectăm nişte lână şi andrele. Soţia sa murise de curând şi el ne-a spus că ar fi bucuroasă să ştie că îi ajută pe orfanii din România", a spus Crissi Toms. Cuplul a adunat până în prezent 147 de pulovere pentru copii şi mai multe pături. Crissi a adăugat că mai au nevoie de ajutor în colectarea de haine pentru bebeluşi şi a precizat că acestea nu trebuie să fie noi, ci doar curate.
Citește pe Antena3.ro