x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe COLIZIUNE GALACTICĂ de proporţii epice! IMAGINI INCREDIBILE obţinute de telescopul spaţial Chandra (VIDEO)

COLIZIUNE GALACTICĂ de proporţii epice! IMAGINI INCREDIBILE obţinute de telescopul spaţial Chandra (VIDEO)

11 Iun 2014   •   15:36
COLIZIUNE GALACTICĂ de proporţii epice! IMAGINI INCREDIBILE obţinute de telescopul spaţial Chandra (VIDEO)

O aglomerare de clustere galactice, aflată la 5 miliarde de ani lumină distanţă de Soare, a construit un extraordinar de puternic accelerator natural de particule, de până la 1 milion de ori mai puternic decât cel mai mare accelerator construit de oameni, Large Hadron Collider din cadrul CERN, din apropiere de Geneva, conform ScienceNews.com, citat de Agerpres. O serie de noi imagini, extrem de spectaculoase, obţinute prin intermediul sistemului de telescoape Very Large Array şi a telescopului spaţial Chandra X-ray, au fost prezentate la începutul lunii în cadrul unei conferinţe a Societăţii Americane de Astronomie. Aceste imagini prezintă o coliziune galactică de proporţii epice, care propulsează un adevărat fluviu de particule ionizate până la 2,5 milioane de ani lumină în spaţiul intergalactic.

Clusterele galactice reprezintă cele mai mari structuri din Univers menţinute laolaltă de forţa gravitaţională, conform lui Reinout van Weeren de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian. Astronomii sunt de părere că aglomerările galactice foarte mari, care pot fi formate din mii de galaxii mai mari, mai mici sau de tipul Căii Lactee, se formează de-a lungul miliardelor de ani, pe măsură ce clusterele galactice mai mici intră în coliziune.

Acest fluviu de particule ionizate izvorăşte din ceea ce van Weeren a numit 'cea mai complexă coliziune dintre clustere cunoscută' până în prezent. Patru clustere galactice mai mici, cu o masă totală echivalentă cu masa a 3 milioane de miliarde de sori, se ciocnesc între ele. Imaginile obţinute de telescopul spaţial Chandra prezintă gazul intergalactic care este strivit între corpurile galactice intrate în coliziune şi încălzit până la 100 de milioane de grade Celsius.

Hărţile radio ale evenimentului, realizate de sistemul de radiotelescoape Very Large Array, au identificat fluviul de particule accelerate până la viteze apropiate de viteza luminii din cadrul acestui nor de gaze intergalactice superfierbinţi. Analiza caracteristicilor acestui jet de particule poate oferi informaţii despre modul de agregare al acestor clustere galactice.



×