x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Colonelul Ghika a dat onorul la nunta regală

Colonelul Ghika a dat onorul la nunta regală

de Tudor Cires    |    01 Mai 2011   •   14:09
Colonelul Ghika a dat onorul la nunta regală
Sursa foto: /UK Defense Ministry

Un murmur de admiraţie s-a auzit la Londra, dinspre mulţimea adunată dinaintea Westminster Abbey, când Prinţul William – cel mai adulat mire al planetei, în acest miez de primăvară – a coborât din limuzină, alături de fratele său Harry. O admiraţie care era, deopotrivă, pentru cel pe care naţiunea britanică îl priveşte ca pe viitorul rege (chiar dacă se află pe locul al doilea, în acest moment, pe linia succesorală, după tatăl său, Prinţul Charles), pentru fiul Prinţesei Diana (care, la 14 ani de la moarte, nu şi-a pierdut coroana de "prinţesă a inimilor"), dar şi pentru tunica roşie, de colonel în Garda Irlandeză, pe care William a ales să o poarte la ceremonia nunţii. Şi asta pentru că, în istoria Regatului Unit, Garda Irlandeză este una dintre cele mai îndrăgite forţe militare - şi nu neapărat pentru spectaculozitatea uniformei (tunica roşie şi căciula înaltă din blană de urs fiind emblematice), nici pentru momentul schimbării gărzii la Palatul Buckingham, atât de savurat de turişti, de decenii întregi, ci pentru rolul jucat în istorie.

Înfiinţat în anul 1900 de către Regina Victoria, regimentul Gărzii Irlandeze l-a avut dintotdeauna drept comandant suprem pe suveranul britanic. În momentul de faţă, Regina Elisabeta a II-a, care are gradul de colonel, e conducătorul Gărzii Irlandeze, însă superiorul direct al Prinţului William este un ofiţer cu sânge albastru... românesc: locotentent-colonel Christopher John Ghika.

Ar trebui să-i spunem Prinţul Ghika, câtă vreme pe linie paternă este strănepotul Prinţului Dimitrie Ghika-Comăneşti (unul dintre cei mai mari exploratori români de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea), iar pe linie maternă este strănepotul Prinţesei Martha Bibescu (strălucita scriitoare română de expresie franceză).

Prinţul Christopher Ghika are de asemenea, înrudiri de sânge cu marile familii princiare sau politice care au ridicat România modernă: Lahovary, Ştirbey, Brătianu... Ar trebui, cum spuneam, să-i spunem Prinţul Ghika, însă pe teritoriul Marii Britanii cetăţenii britanici nu au dreptul să folosească titluri care aparţin altor ţări, aşa că vom vorbi mai departe despre ofiţerul de carieră care, în luna februarie, comanda batalionul 1 al Gărzii Irlandeze ce se afla într-o misiune de şase luni în Afganistan, la baza militară din provincia Helmand, în vreme ce Prinţul William primea brevetul de colonel în această unitate militară (în momentul de faţă, prinţul este singurul ofiţer superior în Irish Guard care e membru al familiei regale, dar trebuie să amintim că, în ultima sută de ani, este al zecelea membru al Casei Regale care obţine gradul de colonel în Garda Irlandeză).

"Suntem foarte onoraţi pentru că Prinţul William a acceptat să fie colonelul regimentului nostru, mai ales că această ştire a venit într-un moment în care ne aflăm în misiune militară în Afganistan. Suntem foarte mândri de această decizie, noi şi familiile de acasă ale ostaşilor noştri, care fără îndoială vor fi plăcut impresionate la aflarea acestei veşti. Adesea rolul cel mai dificil îl joacă tocmai aceste familii de acasă şi orice sprijin moral, cum este această numire a prinţului în regimentul nostru, este bine primit", declara presei, la momentul respectiv Christopher Ghika.

Imediat ce evenimentul a avut loc, presa britanică a început să speculeze cu privire la tunica militară pe care o va îmbrăca Prinţul William la nuntă, câtă vreme se ştie că el este de asemenea ofiţer superior în cadrul Royal Air Force (RAF) şi Royal Navy. La scurtă vreme curiozitatea le-a fost potolită, Casa Regală anunţând că Garda Irlandeză a fost aleasă să dea onorul la apropiata nuntă a Prinţului William cu Catherine Middleton. Christopher Ghika declara atunci, pentru presa britanică, faptul că este mândru de alegerea regimentului său pentru acest rol crucial. William şi Kate au petrecut puţin timp în teatrul de operaţiuni de război din Afganistan, pentru a alege personal pe cei patru ofiţeri superiori care urmau să stea de gardă la intrarea în Catedrala Westminster, iar pe toata durata vizitei prinţul şi-a rugat camarazii să i se adreseze cu apelativul "Colonele", şi nu cu formula consacrată "Alteţa Voastră Regală". Printre cei aleşi pentru această importantă misiune s-a numărat şi căpitanul Max Dooher, unul dintre colegii de şcoală ai celor doi miri.

Regimentul în cadrul căruia Prinţul William este colonel a jucat, de altfel, un rol crucial la nunta regală, fiind poziţionat în puncte cheie, precum Palatul Buckingham, Palatul St. James şi Turnul Londrei, a asigurat garda personală a Reginei Elisabetha a II-a, a dat onorul tinerilor căsătoriţi, iar fanfara regimentului a avut rolul principal în paradă. Pentru a arăta impecabil la eveniment, membrii gărzii au petrecut patru ceasuri numai ca să îşi lustruiască cizmele – de exemplu –, alte câteva ore ca să-şi perie tunica sau să-şi pieptene căciula din blană de urs, şi au trecut cu brio de inspecţia făcută personal de Regină, însoţită de comandantul Christopher Ghika.

Totul trebuia să fie perfect pentru că, declara presei britanice ofiţerul cu sânge românesc: "Nu este nici o diferenţă între o misiune de patrulare în Afganistan şi misiunea de asigura garda personală a Reginei, în timpul nunţii regale; cerinţele sunt aceleaşi: autodisciplină, să fii conştient că eşti parte dintr-o echipă şi să îndeplineşti excelent tot ce ţi se cere", admiţând însă că evenimentul la care urmau să participe - şi au făcut-o, aşa cum şi-au propus, excelent! - implica şi o doză mare de nervozitate (poate chiar mai multă emoţie decât la război!).

Să nu încheiem însă fără alte câteva detalii despre Christopher John Ghika. Tatăl său, Ion Nicolae Ghika (1928-2003), e mai degrabă cunoscut drept Prinţul John Ghika, fost general al Gărzii Irlandeze. S-a născut la Paris, dar a copilărit în România, iar în timpul războiului bunica sa, Prinţesa Martha Bibescu, a reuşit să-l scoată din ţară, împreună cu fratele său mai mic, George Dimitrie. Părinţii celor doi, Valentina Bibescu şi Dimitrie (Dede) Ghika-Comăneşti au rămas în închisorile comuniste până în 1956, când prinţesa i-a salvat, în urma eforturilor diplomatice. Ion Nicolae Ghika a studiat la Worcester College, Oxford, şi a făcut carieră militară în Marea Britanie. În 1968 s-a căsătorit cu Judy Davidson-Smith, cu care a avut doi copii – Jeanne-Valentine-Louise şi Christopher John. Ca un paradox al sorţii, generalul John (Ion Nicolae) Ghika, în calitate de comandant al batalionului 1 al Gărzii Irlandeze (poziţie pe care azi o ocupă fiul său), a condus parada de onoare cu prilejul vizitei pe care soţii Ceauşescu au întreprins-o în Marea Britanie, la invitaţia Reginei Elisabetha a II-a.

×