Autoritățile din New York acuză cele două companii că nu au instalat dispozitive care împiedică furtul mașinilor după ce o provocare lansată în 2021 pe rețelele de socializare i-a făcut pe numeroși tineri să fure vehicule de pe stradă folosind un cablu USB. Fenomenul s-a răspândit în marile orașe americane și unele comunități au anunțat că furturile auto au crescut cu aproape 100%
Autoritățile din New York au acuzat cele două companii că au permis „această epidemie” de furturi de mașini.
„Acest caz este un exemplu clar de ceea ce se întâmplă cu siguranța publică atunci când producătorii de mașini aleg să nu includă tehnologia antifurt standard în mașinile lor. Asigurarea că mașinile nu sunt ușor de furat protejează atât proprietatea, cât și publicul, deoarece șoferii periculoși circulă pe drumurile publice cu vehiculele furate”, scrie în plângerea înaintată instanței.
În replică, Hyundai a anunțat că a luat măsuri pentru a reduce amenințarea furturilor și că analizează soluțiile cu Administrația Națională de Siguranță a Traficului Autostrăzilor. De asemenea, Kia susține că lucrează cu forțele de ordine pentru a combate furtul de mașini.
(sursa: Mediafax)