x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Companiile aeriene cer ridicarea restricţiilor de zbor

Companiile aeriene cer ridicarea restricţiilor de zbor

de Carmen Plesa    |    19 Apr 2010   •   00:00

Companiile aeriene şi aeroporturile europene au cerut ridicarea imediată a restricţiilor de zbor impuse din cauza norului de cenuşă vulcanică din Islanda, anunţă BBC.

Două agenţii care reprezintă majoritatea marilor companii europene au declarat că pun la îndoiala necesitatea extinderii interdicţiei de zbor.

KLM, Lufthansa, Air France şi Swissair au făcut teste cu aeronavele lor şi au demonstrat că norul de cenuşă nu le afectează. Un Boeing al companiei britanice British Airways efectuează, de asemenea, un astfel de test.  

Cel puţin 20 de ţări europene şi-au închis spaţiul aerian şi o parte din ele au prelungit restricţiile şi pentru luni.

Experţii în meteorologie au declarat că, după cum arată mişcarea curenţilor de aer, norul este puţin probabil să se mişte prea mult, până peste o săptămână.

Interdicţiile de zbor au fost impuse din cauza faptului că cenuşa vulcanică - un amestec de sticlă, nisip şi particule de rocă - ar putea afecta grav motoarele avioanelor. În acest moment, se estimează că, în fiecare zi în care nu-şi pot ridica aeronavele de la sol, companiile aeriene pierd 200 de milioane de dolari.


AERONAVELE AU TESTAT NORUL DE CENUŞĂ

Companiile aviatice din Olanda, Germania şi Franţa şi-au trimis avioanele în zboruri de testare şi au constatat că acestea nu au fost afectate în vreun fel. Companiile se întreabă acum dacă nu cumva problema norului de cenuşă este supraestimată.

Cele două autorităţi care reprezintă companiile de zbor europene, ACI Europe şi AEA, susţin că "Erupţia vulcanului din Islanda nu este un eveniment fără precendent şi procedurile aplicate în alte părţi ale lumii în cazuri de erupţii vulcanice nu presupun genul de restricţii care sunt impuse la această oră în Europa".

Compania olandeză KLM a spus că a zburat cu o aeronavă Boeing 737-800 până la altitudinea maximă utilizată în mod normal (13 km). Directorul executiv al KLM, Peter Hartman, care s-a aflat la bord, a declarat că "nu s-a întâmplat nimic neobişnuit în timpul zborului".

"Dacă examinarea tehnică a confirmat acest lucru... atunci sperăm că vom avea cât de curând permisiunea pentru a relansa şi restul operaţiunilor noastre", a spus Hartamn.

Cele mai mari companii de zbor germane, Lufthansa şi Air Berlin, au spus, de asemenea, că au efectuat zboruri de testare, care nu au avut vreo problemă vizibilă. La fel s-a întâmplat şi în cazul testelor făcute de Air France.

"Este uimitor că aceste descoperiri par să fi fost ignorate de autorităţile decizionale care răspund de siguranţa aviaţiei", a spus, pentru BBC, Diana Daedelow, purtătorul de cuvânt al Air Berlin.


"UN FENOMEN NECUNOSCUT"
"Dorim să relansăm zborurile cât mai curând, dar siguranţa rămâne principala noastră preocupare", a declarat Lordul Adonis, secretarul de la Transporturile britanice.

Brian Flynn, şeful operaţiunilor de la Eurocontrol - care coordonează traficul aerian din 38 de ţări -, a spus că autorităţile aviatice se confruntă cu "un fenomen necunoscut" şi a respins acuzaţiile cum că deceziile de restricţie ar fi fost exagerate.

"Orice risc pe care şi-l ia o aeronavă care pătrunde într-o zonă cu cenuşă vulcanică poate avea consecinţe grave asupra siguranţei. Şi, pentru protejarea transportului public, aceste măsuri a fost necesar să fie luate", a spus Flynn.

Astăzi, Eurocontrol a anunţat că doar 4.000 din cele 24.000 de zboruri care erau planificate în spaţiul european n-au fost anulate.    

×
Subiecte în articol: externe