x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Companiile aeriene transportă marfă în locul pasagerilor

Companiile aeriene transportă marfă în locul pasagerilor

03 Sep 2020   •   12:11
Companiile aeriene transportă marfă în locul pasagerilor

Companiile aeriene s-au orientat spre transportul de marfă în locul pasagerilor, pentru a face față crizei provocată de pandemia de coronavirus, scrie Bloomberg. 

"Transportul aerian de marfă va fi un punct luminos pentru companiile aeriene, cel puţin pentru acest an, pentru că, deşi graniţele sunt închise, aceasta nu înseamnă că oamenii nu mai fac cumpărături. Această tendinţă ar putea continua, deoarece capacităţile cargo sunt limitate", spune Um Kyung-a, analist la Shinyoung Securities Co.

Având în vedere că sute de avioane de pasageri sunt blocate la sol din cauza pandemiei, costurile pentru transportul mărfurilor cu avionul au crescut cu 60% în acest an.

Tipul de mărfuri transportate de avioane este şi un indicator al modului în care evoluează pandemia. Măştile şi mănuşile au cedat locul semiconductorilor şi componentelor pentru PC-uri, pe măsură ce consumatorii se pregătesc să lucreze de acasă.

Produsele alimentare proaspete au devenit şi ele o parte importantă, deoarece oamenii ies mai puţin din casă. În cele din urmă, după ce va fi găsit un vaccin, companiile aeriene vor fi utilizate pentru a transporta rapid miliarde de doze.

Compania aeriană australiană Qantas Airways Ltd., pentru care transportul de echipamente medicale din China a atins vârful în lunile mai şi iunie. Acum compania a început să transporte produse proaspete din Australia în Asia, inclusiv cantităţi mari de ton şi păstrăv din Japonia în Hong Kong. În sens invers, Qantas transportă componente pentru automobile şi electronice.

Emirates, al patrulea mare transportator aerian cargo, după Federal Express Corp., Qatar Airways şi United Parcel Service Inc. şi a extins numărul de rute pentru avioanele sale cargo, de la 50 de destinaţii la începutul lunii aprilie, până la 75 la mijlocul lunii mai şi la 100 la începutul lunii iulie.

"Am putea să conectăm peste 1115 de destinaţii cu capacităţi cargo. Am lucrat fără oprire să folosim nu doar flota noastră de avioane cargo, ci şi avioanele de pasageri pentru a transporta marfă", a declarat vicepreşedintele diviziei cargo de la Emirates, Nabil Sultan.

Qatar Airways nu se aşteaptă ca gradul de utilizare a avioanelor pentru transportul aerian de marfă să scadă în următoarele 12 luni.

"Lumea este un sat, iar transportul aerian de marfă este strada principală. În general, companiile aeriene au devenit colacul de salvare al lumii, iar companiile aeriene cu strategii solide au fost capabile să funcţioneze mai uşor", a declarat directorul diviziei cargo de la Qatar Airways, Guillaume Halleux.

Analiştii de la Bloomberg Intelligence prognozează că transportul de marfă la bordul avioanelor de pasageri nu va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei , înainte de 2022. 

×
Subiecte în articol: companii aeriene marfă pasageri avioane