x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntare cu scântei între Clinton și Trump

Confruntare cu scântei între Clinton și Trump

de Şerban Mihăilă    |    28 Sep 2016   •   11:50
Confruntare cu scântei între Clinton și Trump
Sursa foto: Joe Raedle/AP

Schimburile verbale violente, atacurile la persoană și promisiunile cu iz electoral au dominat, luni seară, prima confruntare electorală dintre candidații la președinția Statelor Unite. Organizată la Universitatea Hofstra, din statul New York, întâlnirea a fost concepută după rețeta unui show de 90 de minute. Cu o audiență estimată la 100 de milioane de telespectatori, evenimentul ar putea deveni cea mai urmărită dezbatere din istoria televiziunii.

Cu șase săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale pentru Casa Albă, Hillary Clinton și Donald Trump au oferit o luptă pe viață și pe moarte, între un candidat de formație avocat și unul care excelează în vânzări. Candidatul republican s-a comportat, de altfel, ca un comerciant desăvârșit, pentru care legile, regulile și chiar adevărul sunt relevante, doar în măsura în care îl ajută să-și vândă marfa. Vulnerabilitatea acestei abordări a fost aceea că, într-o confruntare de durată, miliardarul republican a dat deseori senzația că vorbește pe un ton convingător, dar fără substanță. Înfruntarea a dezvăluit un Trump care a început reținut, dar a terminat precipitat, improvizând, utilizând limbajul agresiv și întrerupându-și în mod repetat adversara. Spre sfârșit, el a dat impresia că a renunțat la strategia convenită cu echipa sa înaintea dezbaterii, fiind incapabil să-și stăpânească retorica populistă. Mai mult, Trump a bătut în retragere în câteva rânduri și a părut surprins de evoluția confruntării. Cu toate acestea, el a fost extrem de inspirat în anumite momente în care a făcut rechizitoriul activității rivalei sale democrate în cadrul administrației americane. De cealaltă parte, fără să exceleze, Hillary Clinton, a părut că „și-a făcut temele” cu conștiinciozitate, în special în probleme de interes economic și financiar, unde adversarul ei deținea un avantaj considerabil. Clinton și-a stăpânit emoțiile și, comparativ cu Trump, a dat o notă de credibilitate intervențiilor sale, mai ales în subiecte legate de politică externă. Deși nu există un câștigător clar, Hillary pare să fi luat un ușor avantaj în urma dezbaterii de luni. Într-un sondaj ad-hoc realizat de CNN, 62% dintre cei 521 de alegători intervievați consideră că Hillary Clinton a câștigat confruntarea, iar 27% s-au declarat în favoarea lui Donald Trump, restul fiind indeciși. Într-un sondaj al CNBC, Trump a obținut 61% din voturi, iar Clinton, 39%.

Declarații de război, atacuri la baionetă

În timp ce Clinton expunea programul său de acțiune, Trump își întrerupea frecvent rivala, pe care a descris-o drept „un politician tipic”. ”Discursuri, nu acțiune! Asta ați făcut timp de 30 de ani, pentru ce începeți să vă gândiți la soluții acum?”, a spus Trump. „Ea nu are energie. Pentru a fi președinte al acestei țări, aveți nevoie de o energie fenomenală", a declarat el. „Când va călători în 112 țări și va negocia un acord de pace, o încetare a focului, eliberarea disidenților sau când va petrece 11 ore pentru a depune mărturie în fața unei comisii a Congresului, atunci va putea să îmi vorbească despre energie", a răspuns Hillary Clinton.

„Niciunul dintre candidați nu a comis vreo eroare gravă. Trump a ratat mai multe oportunități decât Clinton. Ea a avut o atitudine prezidențială, ceea ce nu este o surpriză” – Timothy Hagle, profesor de Ştiințe politice la Universitatea Iowa

 

 

×