x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntări militare în nordul Siriei. Președintele Turciei acuză SUA

Confruntări militare în nordul Siriei. Președintele Turciei acuză SUA

19 Aug 2022   •   16:22
Confruntări militare în nordul Siriei. Președintele Turciei acuză SUA

Cel puţin 13 persoane au fost ucise, vineri, în confruntări militare din nordul Siriei între combatanţi kurzi şi grupuri insurgente susţinute de Turcia. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan ameninţă cu intensificarea operaţiunilor militare și acuză SUA, scrie EFE.

Confruntările militare au avut loc în zonele Al-Bab şi Hassake între grupul kurd Forţele Democratice Siriene (FDS) şi insurgenţi susţinuţi de Ankara.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel puţin 9 civili au fost ucişi în Al-Bab, în regiunea Alep, iar alţi 30 au fost răniţi.

În regiunea Hassake, aflată sub controlul grupurilor insurgente kurde, au fost ucişi patru copii, iar alţi 11 au fost răniţi.

În contextul noilor confruntări, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat, vineri, că armata turcă ar putea intensifica operaţiunile pe teritoriul Siriei, deşi susţine că Ankara nu este interesată de teritoriul sirian.

Armata turcă ocupă zone din Siria situate de-a lungul frontierei comune, iar Erdogan ameninţă că ar putea fi lansată oricând o nouă operaţiune împotriva grupurilor kurde.

Erdogan: Nu avem pretenţii la teritoriul Siriei

Președintele turc a mai declarat, la întoarcerea din orașul Liov, din vestul Ucrainei, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, că Turcia "nu are pretenţii" asupra teritoriului Siriei.

"Nu avem pretenţii la teritoriul Siriei. Regimul de la Damasc trebuie să fie conştient de acest lucru", a spus el, dar a precizat că armata turcă este pregătită în orice moment să lanseze o nouă ofensivă.

Forțele turce amenință că vor intra în nordul Siriei pentru a acționa împotriva unor grupări kurde.În perioada 2016-2019, Turcia a lansat trei operaţiuni de anvergură în nordul Siriei, vizând miliţii şi organizaţii kurde. Ankara vrea să creeze o zonă de securitate de 30 km la frontiera sudică.

Președintele turc a mai spus că este deschis să poarte dialog cu Siria. 

SUA acuzată că "alimentează terorismul"

''Statele Unite nu pot spune că nu au alimentat terorismul. Cei care alimentează terorismul în Siria sunt, în primul rând, Statele Unite şi forţele coaliţiei conduse de SUA. Au făcut-o într-un mod nemilos şi încă o fac'', a spus Erdofan, referindu-se la armamentul trimis de Casa Albă.

El spune că SUA au o alianță din 2015 cu miliția kurdo-siriană Forţele de Protecţie Populară (YPG), pe care o sprijină împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. 
''Ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, în Irak au oferit acelaşi sprijin. Cui ? Din nou organizaţiilor teroriste'', a acuzat Erdogan.

Dar Erdogan a spus că și Rusia că sprijină regimul dictatorial al lui Bashar al-Assad și comunică cu Moscova despre luptele din nordul Siriei. 

 

 

×
Subiecte în articol: erdogan turcia siria kurzi