x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntări violente în centrul Atenei

Confruntări violente în centrul Atenei

11 Mai 2011   •   10:18
Confruntări violente în centrul Atenei
Sursa foto: /EPA

Confruntări violente au loc în centrul capitalei Greciei între forţele de ordine şi participanţii la un miting de amploare. Mai mule persoane au fost rănite în timpul ciocnirilor. Poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene.

Grecia, paralizată de o nouă grevă generală

Grecia este paralizată astăzi de o grevă generală a salariaţilor din transporturi, administraţie, educaţie şi sistemul sanitar. Aeroporturile şi şcolile vor fi închise, iar spitalele vor rezolva doar cazurile de urgenţă. Între timp, experţi FMI şi UE discută la Atena un nou împrumut.

Greva generală din Grecia afectează transportul public feroviar, aerian şi naval. Protestează şi benzinarii, din cauza deciziei guvernului de a stabili un preţ maxim pentru carburanţi. Iar în centrul Atenei are loc un miting al sindicaliştilor. Ministerul Afacerilor Externe i-a avertizat pe românii care vor să călătorească în Grecia să se informeze înainte să plece la drum.

Greva are loc pe fondul măsurilor de austeritate, luate după ce Grecia a fost nevoită să împrumute 110 miliarde dolari de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Guvernul elen susţine că ar avea nevoie de o nouă finanţare, în condiţiile în care actualul împrumut se întinde până în 2013. Şi asta pentru că măsurile dure au dus nu doar la scăderea deficitului bugetar de la 15 la 10%, ci şi la scăderea economiei.

O misiune tehnică a FMI şi UE verifică dacă Grecia a îndeplinit condiţiile actualului împrumut. Surse de la Bruxelles, citate de BBC, au declarat că este posibil ca Atena să primească un nou ajutor financiar, dar numai în schimbul unor măsuri de austeritate şi reforme economice şi mai dure.

×
Subiecte în articol: externe greva grecia