x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Congresul american atacă „Nord Stream 2”

Congresul american atacă „Nord Stream 2”

de Şerban Mihăilă    |    22 Mar 2018   •   13:54
Congresul american atacă „Nord Stream 2”

Congresul american a lansat o nouă ofensivă contra gazoductului rusesc „Nord Stream 2”, conducta care ar urma să aducă gaze din Rusia direct în Germania, pe sub Marea Baltică, pe același traseu cu gazoductul mai vechi „Nord Stream 1”. Un grup de 39 de senatori democrați și republicani a trimis o scrisoare Departamentului american al Trezoreriei, în care își exprimă opoziția față de planurile Moscovei de a-și dubla conductele în cadrul proiectului denumit generic „Nord Stream”.

Dacă „Nord Stream 2” va fi construit, aliații din Europa ai Statelor Unite vor fi expuși „influenței periculoase” a Kremlinului, se arată în scrisoare, al cărui text a fost citat de agenția UPI. Dezvoltarea celui de-al doilea tronson al conductei rusești pe sub Marea Baltică ar afecta securitatea energetică europeană, se mai arată în document. Ideea coincide cu teza expusă în urmă cu câteva luni de fostul Secretar de Stat al SUA, Rex Tillerson. Aflat la Varșovia, el a susținut poziția Poloniei, care consideră proiectul „Nord Stream 2” o amenințare majoră la adresa securității energetice din Europa. De altfel, 12 state membre ale UE se opun proiectului „Nord Stream”, pe motiv că acesta le va afecta veniturile din comerţ şi tranzit şi va crește dependenţa Europei de gazele ruseşti. Ţări ca Polonia şi statele baltice percep Moscova ca pe o ameninţare globală, inclusiv la adresa integrităţii teritoriale, după ce Rusia a anexat Crimeea, teritoriu ucrainean. În cazul Ucrainei, dezvoltarea proiectului readuce Kievul în siajul Rusiei și anulează instrumentul de negociere a tranzitului terestru al gazului rus pe teritoriul ucrainean, lăsând bugetul țării fără aproape trei procente din PIB. Dincolo de dependența Europei, proiectul va aduce venituri suplimentare Rusiei, țară supusă sancțiunilor internaționale după ocuparea Crimeei, în condițiile în care Moscova este preocupată intens de investițiile militare și adoptă o atitudine agresivă în mai multe conflicte globale.

Germania își încordează mușchii

Aproximativ 20 la sută din proviziile de gaze de pe piețele europene provin din Rusia, susține UPI. Colosul rus „Gazprom”, principala companie de gaze care dezvoltă „Nord Stream”, vrea să dubleze capacitatea de transport prin intermediul gazoductelor de sub Marea Baltică. Liderii europeni și-au exprimat deja îngrijorarea în privința legislației antitrust, în condițiile în care „Gazprom” deține controlul atât asupra rețelei de transport, cât și a rezervelor de gaze. Mai mult, intrarea în Germania și Austria a gazului ieftin rusesc creează o discrepanță majoră în competiția produselor între aceste state și cele nou intrate în UE, din cauza diferențelor de productivitate și tehnologie. Potrivit vicepreședintelui pentru uniune energetică a UE, Marcos Sefcovici, „Nord Stream 2” nu contribuie la obiectivele energetice ale blocului comunitar. În schimb, acest proiect dezbină UE și distruge conceptul european  al diversificării surselor de gaze. De cealaltă parte, Berlinul susține că „Nord Stream 2” este un parteneriat comercial în care nici UE şi nici SUA nu trebuie să se amestece. Proiectul, de aproape 10 miliarde de dolari,  transformă Germania în punctul de referință al pieţei europene a gazelor, în condiţiile în care producţia din sectoarele britanice şi olandeze ale Mării Nordului a scăzut.

Ne opunem proiectului «Nord Stream 2», pentru că subminează securitatea energetică a Europei”.

Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA

×
Subiecte în articol: nord stream 2