x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consilier din Moscova, condamnat la 7 ani de închisoare pentru un comentariu împotriva războiului

Consilier din Moscova, condamnat la 7 ani de închisoare pentru un comentariu împotriva războiului

09 Iul 2022   •   09:40
Consilier din Moscova, condamnat la 7 ani de închisoare pentru un comentariu împotriva războiului

Un consilier din Moscova a fost condamnat vineri la șapte ani de închisoare pentru că a criticat invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Reuters.

Alexei Gorinov, membru al consiliului districtului Krasnoselsky, a declarat în 15 martie, în cadrul unei ședințe a consiliului în care s-a discutat despre un concurs de desene pentru copii, că Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei.

„Despre ce fel de concurs de desene pentru copii putem vorbi de Ziua Copilului... când avem copii care mor în fiecare zi?”, a spus el.

Acesta a fost arestat în baza unui articol din codul penal, adoptat la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, pentru a scoate în afara legii „difuzarea deliberată de informații false despre armata rusă”.

Susținătorii lui Gorinov au postat pe canalul lor de Telegram o fotografie cu consilierul încătușat.

De când a început ceea ce numește o „operațiune militară special”, Rusia a luat măsuri drastice împotriva presei și a persoanelor care se referă la acțiunile sale ca fiind un „război” sau o „invazie”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina