x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Continuă alertele false cu bombă la Bruxelles

Continuă alertele false cu bombă la Bruxelles

10 Oct 2016   •   17:44
Continuă alertele false cu bombă la Bruxelles

Două noi alerte false cu bombă au impus luni evacuarea unor clădiri oficiale la Bruxelles, inclusiv sediul Procuraturii, la cinci zile după ce mai multe alarme de acelaşi fel au produs haos în capitala Belgiei, mai ales în transporturi, transmite agenţia EFE.


După clădirea Procuraturii, luni la prânz o astfel de alertă a vizat şi Palatul Montesquieu, unde se află mai multe săli ale tribunalului de primă instanţă din Bruxelles. Ambele alerte au fost ridicate în jurul orei locale 14:30.

Atât clădirea Portalis, unde se află Procuratura, cât şi Palatul Montesquieu, sunt situate pe aceeaşi arteră şi în apropierea Palatului de Justiţie. Pe lângă evacuarea acestor edificii, alarmele de luni au condus şi la închiderea circulaţiei în zonă, inclusiv pentru transportul public.

Pe data de 5 octombrie, mai multe alerte cu bombă au obligat autorităţile să evacueze staţii de metrou şi de tren din Bruxelles, tot atunci doi agenţi de poliţie fiind înjunghiaţi de un individ în cartierul Schaerbeek, atac despre care anchetatorii afirmă că au elemente ce indică o posibilă acţiune teroristă. Câteva ore mai târziu în aceeaşi zi alte două alerte false cu bombă au vizat aeroportul şi gara din Charleroi.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: bruxelles alerte false belgia