Treizeci şi trei de persoane au fost arestate în urma unei serii de controale coordonate la frontiera germano-olandeză, a anunţat poliţia de frontieră olandeză joi, relatează dpa.
În timpul acestor controale, care au avut loc miercuri la posturile de trecere a frontierei dintre Groningen şi Aachen, autorităţile vamale au descoperit 79 de încălcări ale legii legate de narcotice, 27 de cetăţeni din afara Europei fără permise de şedere şi 21 de persoane care conduceau fără permis.
În total, 8.000 de vehicule şi trenuri care au traversat frontiera germano-olandeză au fost verificate în cadrul controalelor care au avut drept scop depistarea activităţilor criminale transfrontaliere.
Poliţia de frontieră olandeză a mai precizat că echipa sa a mai reuşit şi să încaseze amenzi neplătite în valoare de 17.000 de euro.
AGERPRES