Părinţii nu au sesizat lipsa băiatului de la locul de joacă decât la orele serii. Însoţiţi de mai mulţi membri ai familiei au început o căutare disperată, l-au găsit trei ore mai târziu, pe un câmp din apropierea orăşelului în care locuiesc, cu faţa plină de sânge. Tatăl familiei a declarat jurnaliştilor că lipsa globilor oculari n-a fost descoperită decât la spital, iniţial crezându-se că rânile micuţului provin dintr-un accident pe care l-ar fi suferit.
Medicii au declarat că avea sânge pe toată faţa, pleoapele întoarse şi că fusese drogat, pierzându-şi conştienţa, în timpul operaţiei la care fusese supus.
Actul criminal a fost extrem de comentat atât în media, cât şi în societate, poliţia oferind o recompensă de aproape 16,000 de dolari pentru identificarea criminalilor.
Din cauza cererii enorme de pe piaţă, în China, în fiecare an din cele aproximativ 300,000 de persoane aflate pe lista de aşteptare, doar 10,000 beneficiază de un transplant, traficul ilicit de organe a atras atenţia crimei organizate, în ultimul timp fiind înregistrate numeroase răpiri pentru prelevarea de organe.
dailymail.co.uk
Citește pe Antena3.ro


