x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord a atacat o insulă sud-coreeană: Doi militari, ucişi

Coreea de Nord a atacat o insulă sud-coreeană: Doi militari, ucişi

23 Noi 2010   •   09:09
Coreea de Nord a atacat o insulă sud-coreeană: Doi militari, ucişi

 

138873-untitled-1.jpgCoreea de Nord a tras mai multe obuze de artilerie peste graniţa sa de vest, dintre care o parte ar fi lovit o insulă sud-coreeană, Yeonpyeong, şi ar fi incendiat mai multe case, relatează BBC.

În urma atacului, cel puţin doi soldaţi sud-coreeni şi-au pierdut viaţa, potrivit agenţiei Yonhap. Potrivit aceleiaşi surse, 15 militari sud-coreeni şi trei civili au fost răniţi.

Informaţia a fost confirmată şi de ministrul Apărării, care a adăugat că cinci dintre militari sunt foarte grav răniţi.

Sud-coreenii au răspuns atacului şi au trimis în zonă mai multe avioane de luptă. 

"O unitate de artilerie nord-coreeană a declanşat tiruri de provocare la ora 14.34 (7.34, ora României), iar trupele sud-coreene au ripostat imediat", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Potrivit unui localnic, citat de postul YTN, circa 50 de obuze au căzut pe insula Yeonpyeong, provocând pagube la locuinţe.

"Cel puţin zece case au ars. Ni s-a ordonat prin portavoce să părăsim casele", a declarat Lee Jong-Sik, un alt locuitor al insulei situate în Marea Galbenă, o zonă disputată de cele două Corei, unde s-au produs alte incidente în trecut.

Potrivit unui martor citat de Reuters, insula Yeonpyeong, care are 1.300 de locuitori, a fost deja evacuată.

"Casele din munţii sunt în flăcări, iar oamenii sunt evacuaţi. Nu se poate vedea foarte clar din cauza fumului dens, oamenii sunt speriaţi, atacul continuă chiar în acest moment", a declarat un martor ocular.

Statul Major sud-coreean a confirmat că obuze au atins insula unde se află un detaşament al armatei. Altele au căzut în mare, a adăugat acesta.

Evenimentul reprezintă cel mai amplu atac iniţiat de Coreea de Nord împotriva sud-coreenilor din ultimii ani.

 

Insula Yeonpyeong
- este situată la 3 km de graniţa maritimă disputată de cele două Corei şi la 12 km distanţă de coasta Coreii de Nord
- Sudul a amplasat aici o serie de instalaţii militare, un detaşament permanent al Marinei şi un mic număr de civili
- apele din zonă sunt foarte bogate în peşte
- a fost scena unor confruntări între navele militare nord şi sud coreene în 1999 şi 2002
- în schimbul de focuri ce a avut loc în 2002, 13 marinari nord-coreeni şi cinci sud-coreeni au fost ucişi

China şi Rusia, îngrijorate de ostilităţile dintre cele două Corei

Autorităţile din China şi cele din Rusia au declarat că sunt îngrijorate în legătură cu ostilităţile dintre cele două Corei. Ministerul rus de Externe a lansat un avertisment în legătură cu riscul "escaladării" ostilităţilor în Peninsula Coreea.

"Este important ca aceste incidente să nu conducă la escaladarea situaţiei", a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe, citat de Mediafax.

La rândul său, China şi exprimat îngrijorarea în legătură cu incidentele armate. "Sperăm că părţile vor lua măsuri suplimentare pentru a contribui la pacea şi stabilitatea în Peninsulă", a declarat Hong Lei, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Ultimul conflict armat dintre cele două Corei a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, când soldaţii nord-coreeni au tras în direcţia celor din sud la frontiera care separă cele două ţări.

Tensiunile între cele două Corei sunt deosebit de intense după ce regimul nord-coreean a efectuat mai multe teste nucleare în ultima vreme, condamnate de ONU.

 

Analiza BBC: "Temerile s-au adeverit"
Volatilitatea situaţiei dintre cele două Corei, precum şi sensibilul subiect al disputei lor privind graniţa maritimă nu mai reprezintă noutăţi.
În martie 2010, o navă de război sud-coreeană s-a scufundat în urma unei explozii, iar ancheta a indicat că Nordul s-a făcut vinovat de acest incident, reaminteşte analistul BBC Jonathan Marcus.

"Bombardarea Insulei Yeonpyeong se încadrează în acelaşi tipar. Din punctul de vedere al Phenianului, acest demers are drept scop intimidarea «adversarului» şi protejarea propriilor interese, dar şi intenţia de a face remarcate, la nivel internaţional, forţa Coreii de Nord şi tranziţia politică iniţiată recent în acest stat, prin promovarea în structura de vârf a puterii a fiului cel mic al lui Kim Jong-Il. Este imposibil de spus ce se petrece la Phenian. Totuşi, există semnale puternice potrivit cărora Kim Jong-il has l-a desemnat drept succesor pe tânărul Kim Jong-un. Urmează, cu siguranţă, o perioadă marcată de incertitudine şi imprevizibil, iar un astfel de incident de natură militară transpune în realitate temerile cele mai mari ale multor observatori", apreciază expertul BBC.  - Irina Cristea




×
Subiecte în articol: foto video