x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord consideră că se află în război cu SUA!

Coreea de Nord consideră că se află în război cu SUA!

13 Iun 2009   •   00:00

Coreea de Nord a declarat în această dimineaţă că va considera încercările SUA de a impune o blocadă împotriva sa drept un "act de război".



Mergând pe această idee, liderii militari nord-coreeni au anunţat că vor începe să îmbogăţească uraniu pentru arme, în reacţie la înăsprirea regimului de sancţiuni anunţate vineri de ONU.

Consiliul de Securitate al ONU a decis vineri să înăsprească regimul sancţiunilor împotriva RPD Coreene ca răspuns la testul său nuclear din 25 mai, pe care l-a şi condamnat viguros. Rezoluţia 1875 a fost adoptată în unanimitate de cei 15 membri ai săi.

Comunitatea internaţională a salutat adoptarea de către ONU a acestui nou regim de sancţiuni care instaurează în special un sistem întărit de inspectare a încărcăturilor aeriene, maritime şi terestre cu destinaţia sau provenienţa Coreea de Nord, inclusiv pe mare, precum şi o extindere a embargoului asupra armelor.

×
Subiecte în articol: externe