Apele Dunării pe segmentul din Serbia al fluviului au atins joi o cotă-record pentru ultimii 50 de ani, conform Reuters.
Autorităţile sârbe au făcut pregătiri în perspectiva producerii de inundaţii, după ravagiile provocate de viitură în importante regiuni din Europa centrală, dar au subliniat că nu se aşteaptă la un nivel la fel de mare de pagube ca în Germania, Austria, Slovacia, Polonia, Republica Cehă sau Ungaria, unde zeci de oameni au murit şi alte zeci de mii au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din calea apelor.
Militarii au fost puşi în alertă şi zeci de oameni au fost evacuaţi din locuinţe, în cea mai mare parte case de vacanţă, pe malul sârb al Dunării, în provincia nordică Vojvodina, la graniţa cu Ungaria şi Croaţia. La rândul ei, Croaţia a anunţat că ia "măsuri preventive" pentru a face faţă viiturii.
"Au fost verificate digurile, au fost desfăşurate echipe în toate potenţialele puncte de risc, au fost instalate pompe şi bariere mobile", a declarat, conform Reuters, Predrag Maric, şeful departamentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului de interne sârb. Acesta a menţionat că situaţia va fi tensionată până sâmbătă.
În regiunea nordică Bezdan, Dunărea măsura joi 752 cm, cu foarte puţin sub nivelul record din 1965, de 776 cm.