America de Nord și America de Sud au înregistrat peste 8 milioane de cazuri noi, cu 32% mai multe decât în săptămâna precedentă, în timp ce numărul deceselor a crescut, de asemenea, cu 37%, cu 18.000 de noi decese cauzate de COVID-19.
Statele Unite continuă să înregistreze cel mai mare număr de noi infecții, deși cazurile au scăzut cu aproape 1 milion în ultima săptămână, a precizat agenția regională de sănătate.
În statele din sudul Mexicului s-au triplat noile infecții, iar Brazilia a înregistrat o creștere de 193% a numărului de cazuri noi în ultimele șapte zile, a precizat OPS în informarea săptămânală.
(sursa: Mediafax)