Fratele uneia dintre victimele tragediei de pe insula Utoya a aruncat cu pantoful in directia lui Anders Behring Breivik. Actiunea barbatului a fost urmata de aplauze si de aclamatii din partea publicului, relateaza AFP.
Incidentul, care s-a produs in timpul prezentarii rapoartelor de autopsie ale tinerilor ucisi pe insula Utoeya la 22 iulie 2011, a determinat suspendarea temporara a celei de-a 17-a zi a procesului.
Pantoful negru nu l-a lovit pe Breivik, ci pe avocatul sau, Vibeke Hein Baera, care era asezat intre acuzat si public. "Din fericire nu a fost decat un pantof", a declarat Hein Baera pentru AFP.
Fratele uneia dintre cele 69 de persoane ucise in atacul comis de Breivik intr-o tabara de vara a tinerilor laburisri norvegieni, un barbat de origine irakiana, a fost imobilizat rapid de serviciul de ordine si escorat catre iesire, in timp ce striga in engleza "sa arzi in iad".
La reluarea sedintei, cateva minute mai tarziu, Breivik s-a adresat publicului: "Daca cineva vrea sa arunce cu ceva in mine, sa o faca atunci cand intru sau ies, dar sa nu arunce in avocatul meu", a declarat el.
Acesta este primul incident serios de la inceputul procesului, la 16 aprilie, al extremistului de dreapta, judecat pentru atacul de pe insula Utoeya si pentru atentatul cu bomba comis impotriva sediului Guvernului norvegian, soldate cu 77 de morti in total.
Pana in prezent, audierile au fost caracterizate de varsari de lacrimi, dar niciun supravietuitor de pe Utoeya si nicio ruda a vreunei victime nu l-a apostrofat direct pe acuzat.
Daca va fi declarat iresponsabil din punct de vedere penal, Breivik risca sa fie internat intr-o institutie psihiatrica pe viata. In caz contrar, el risca 21 de ani de inchisoare, o pedeapsa care va putea fi prelungita atat timp cat va fi considerat periculos.
Judecatorii tribunalului din Oslo vor trebui sa transeze problema in verdictul lor asteptat in iulie.