Salariile primite de angajaţii din sectorul privat din Grecia sunt mai mici cu 30%-58% decât cele ale angajaţilor care lucrează pentru stat, potrivit unui raport publicat recent de Comisia Europeană, citat de Kathimerini.
Cu toate că statul este principalul vinovat pentru criza financiară în care se află ţara, sectorul privat a suportat cel mai mare impact al ajustării fiscale, cu 1,5 milioane de persoane care au îngroşat rândurile şomerilor şi salarii considerabil mai mici decât angajaţii din sectorul public, pentru cei care şi-au păstrat locurile de muncă.
Astfel, în sectorul privat, salariul de bază al unui absolvent de studii superioare cu vârsta de peste 25 de ani, fără experienţă de muncă, este de 586 de euro pe lună şi de 510 euro pentru cei sub 25 de ani. în sectorul public, un astfel de angajat primeşte pe lună 1.000-1.100 de euro.
Un angajat necăsătorit şi fără diplomă universitară este plătit în medie cu 761,9 euro pe lună în sectorul privat, faţă de 1.000 de euro pentru cei care lucrează la stat.
Sectorul privat mai este afectat de costurile mari, altele decât cele salariale, care împovărează oamenii de afaceri mai mult decât în alte ţări europene, ceea ce duce la creşterea şomajului, muncă la negru şi evitarea plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale, ca şi la un nivel scăzut al investiţiilor.
Economia Greciei a evoluat peste aşteptări în trimestrul al treilea, înregistrând o contracţie de 3%, cea mai mică din ultimii aproape trei ani, datorită redresării turismului, potrivit estimărilor publicate în această lună de Biroul pentru statistic ELSTAT. Grecia nu publică date trimestriale oficiale referitoare la evoluţia PIB.
Creditorii internaţionali ai Greciei anticipează că economia se va contracta în acest an cu 4%, urmând ca anul viitor să înceapă o uşoară redresare.
Rata şomajului s-a menţine la circa 27%, de peste două ori mai mare decât rata medie din zona euro, de 12,2% în septembrie.
Şomajul este o problemă majoră pentru guvernul de la Atena, care încearcă să respecte ţintele bugetare şi să aplice reformele structural prevăzute în acordul de finanţare încheiat cu creditorii internaţionali.