x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criză acută de combustibili în Ucraina. Polonia va trimite 25.000 de tone de carburanți

Criză acută de combustibili în Ucraina. Polonia va trimite 25.000 de tone de carburanți

18 Mai 2022   •   17:25
Criză acută de combustibili în Ucraina. Polonia va trimite 25.000 de tone de carburanți

Polonia va trimite Ucrainei circa 25.000 de tone de carburanți săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice de la Kiev, Iulia Sviridenko, citată de EFE.

''Ajutorul Poloniei va contribui la stabilizarea semnificativă a situaţiei pe piaţa carburanţilor'', a  spus aceasta după o întrevedere la Kiev cu omoloaga sa poloneză Anna Moskva.

Rafinăria de la Kremenciuk, aflată în centrul țării, acoperea cea mai mare parte din cererea internă dar aceasta a fost distrusă de forțele ruse. Totodată, și a doua mare rafinărie a țării, din regiunea separatistă Lugansk a fost atacată la începutul lunii mai. 

Ucraina se confruntă de câteva săptămâni cu o criză acută de combustibili și nu se poate aproviziona din cauza faptului că armata rusă a distrus rutele de transport și a blocat porturile. 

 

×
Subiecte în articol: Polonia ucraina combustibili