Zvonurile au început să circule repede după cele 45 de zile în fruntea executivului de la Londra a fostei șefe a diplomației britanice, Liz Truss. Și bancurile nu s-au lăsat așteptate pentru premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.
Mai halucinant este faptul că opțiunea principală a Partidului Conservator pentru un nou premier este nimeni altul decât Boris Johnson. Se mai credea că va candida și ministrul Apărării, Ben Wallce, dar el a renunțat în favoarea excentricului său coleg de partid. Care se află acum în vacanță în Caraibe, scrie Reuters.
''Simt că pot fi performant în funcția de secretar al Apărării. Este postul în care intenţionez să rămân şi nu voi candida pentru a fi premier, de data aceasta. În acest moment, aş înclina către Boris Johnson''', a spus Wallace.
Candidații trebuie să convingă cel puțin 100 de deputați conservatori să semneze până luni la ora 13.00 GMT, din totalul de 357 de deputați. Pot fi depuse maximum 3 candidaturi. Apoi deputații vor alege doi dintre aceștia, după care cei 170.000 de membri ai partidului vor vota, vineri 28 octombrie, viitorul premier.
Printre cei care s-ar putea înscrie în cursă s-ar putea număra Rishi Sunak, fost ministru de Finanțe, care a pierdut anterior în fața lui Liz Truss, Penny Mordaunt, șefa grupului conservatorilor din Camera Comunelor, Suella Braverman, fost ministru de Interne, și Boris Johnson.
Acesta, împreună cu Rishi Sunak sunt favoriți, potrivit unui sondaj făcut printre parlamentarii conservatori.
Cu toate astea, Johnson a sfidat restricțiile din pandemia de COVID-19 și a participat la petreceri, a mințit adesea în fața parlamentului și nu a reușit să păstreze o disciplină în guvern, ceea ce a dus la multe demisii în echipa sa, culminând cu plecarea sa din fruntea guvernului, pe 7 iulie 2022.
Pe de altă parte, rivalul său important, Rishi Sunak, deși a pierdut în favoarea lui Liz Truss, este văzut ca fiind capabil să gestioneze criza economică, inflația, scumpirile din energie.