x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza îi asmute pe unguri împotriva ţiganilor

Criza îi asmute pe unguri împotriva ţiganilor

de Sînziana Stancu    |    14 Dec 2009   •   00:00

Criza economică a sporit tensiunile etnice din Ungaria, acutizând problema marginalizării romilor, cei mai afectaţi de creşterea ratei şomajului, relatează Financial Times în ediţia electronică.

Anul acesta, romii din comunitatea Hetes, din apropiere de oraşul Ozd, s-au înarmat cu bâte şi cuţite şi au început să facă de gardă noaptea, decişi să se apere singuri, după ce o casă a fost incendiată, iar Garda Maghiară, o grupare paramilitară de extremă-dreaptă, a promis că îi va apăra pe etnicii ungari de "crimele romilor", organizând o acţiune de recrutare, scrie Financial Times.

Oraşul din regiunea Borsod, fost mare centru industrial în perioada comunistă, a intrat în declin după 1989, iar lipsa investitorilor a generat şi şomaj. Peste toate astea, a venit şi criza economică, care a acutizat marginalizarea romilor în Europa Centrală şi de Est, explică Financial Times. Potrivit sondajelor, ungurii şi unii dintre vecinii lor au prejudecăţi şi resentimente foarte puternice împotriva romilor, ceea ce face ca această comunitate să fie cel mai grav afectată de şomaj, cu 15,6 la sută în regiunea Borsod, de două ori mai mult decât rata la nivel naţional.

"În condiţiile declinului economic, a început căutarea tradiţională de ţapi ispăşitori. Cum în Ungaria nu există imigranţi, ţinta sunt romii", a explicat criminologul Peter Hack. El a da ca exemplu şi cazul baschetbalistului român Marian Cosma, care a fost ucis într-un club de noapte de către un grup de romi, care îl atacaseră şi pe el şi pe alţi doi colegi de-ai lui, un baschetbalist croat şi unul s!ârb. Acela a fost unul dintre punctele culminante ale tensiunilor interetnice din Ungaria, avându-i ca protagonişti pe romi.

 "Avem o populaţie care trăieşte în afara societăţii de 20 de ani. Din când în când cineva cere o soluţie rapidă şi simplă, care provoacă o isterie faţă de romi, dar de această dată, criza economică face ca lucrurile să fie şi mai dificile", a explicat, la rândul său, sociologul Janos Ladanyi.

×
Subiecte în articol: externe