x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criza la frontiera dintre Libia si Tunisia

Criza la frontiera dintre Libia si Tunisia

01 Mar 2011   •   20:54

Situaţia la frontiera dintre Libia şi Tunisia a atins un nivel de "criză", după trecerea unui număr de 70.000-75.000 de persoane, care se refugiază din calea represiunii declanşată de regimul de la Tripoli, la 20 februarie, a avertizat Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), citat de AFP.

"Echipele noastre de la frontiera dintre Libia şi Tunisia ne-au explicat, în această dimineaţă (marţi), că, acolo, situaţia atingea un nivel de criză", a declarat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, Melissa Fleming, într-o conferinţă de presă.

"Zeci de mii de persoane aşteaptă să fie duse cât mai rapid (în alte locuri din Tunisia), în contextul în care ne aşteptăm ca între 10.000 şi 15.000 de persoane să ajungă astăzi (marţi)" venind dinspre Libia, a continuat Fleming.

Ea a adăugat că, "potrivit autorităţilor tunisiene, între 70.000 şi 75.000 de persoane" au plecat din Libia pentru a se refugia în Tunisia, de la 20 februarie încoace. "Aproximativ 14.000 de persoane au traversat frontiera ieri (luni), numărul cel mai important înregistrat până în prezent", a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Fleming a anunţat că Biroul din Tripoli al Înaltului Comisariat este, în continuare, deschis şi funcţionează cu o echipă locală, care primeşte apeluri disperate ale refugiaţilor şi solicitanţilor de azil, blocaţi în Libia.

Înaltul Comisariat şi-a exprimat îngrijorarea în special faţă de soarta anumitor imigranţi originari din Africa subsahariană, care sunt împiedicaţi să treacă frontiera.

Aceştia sunt cei "cărora le este cel mai mult teamă în acest moment", a subliniat purtătoarea de cuvânt a Agenţiei ONU, care a prezentat mesaje din partea unor persoane care se declară "atacate de localnici, care afirmă că sunt mercenari".

"Ne temem că rasismul joacă un rol", şi-a exprimat ea îngrijorarea, lansând un apel ca "toate frontierele, terestre, aeriene sau maritime, (să fie) deschise într-un mod nediscriminatoriu, pentru oricine încearcă să fugă".

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a prezentat "scene de haos" la frontiere.

Purtătoarea de cuvânt a organizaţiei, Jemima Pandya, a declarat că alte grupuri de imigranţi, de la frontiera tunisiană, între care nepalezi, ghanezi şi nigerieni "au nevoie urgentă de ajutor", fiind obligate să doarmă sub cerul liber, la "temperaturi glaciale".

 

×