x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cuba permite femeilor să boxeze oficial pentru prima dată în istorie

Cuba permite femeilor să boxeze oficial pentru prima dată în istorie

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2022   •   21:30
Cuba permite femeilor să boxeze oficial pentru prima dată în istorie
Sursa foto: antena3

Cuba va permite femeilor să boxeze în mod oficial, după decenii de restricții, dar nu a fost confirmat dacă va fi la nivel profesionist, la fel cum a fost autorizat pentru sportivii de sex masculin la începutul acestui an.

Institutul Național pentru Sport, Educație Fizică și Recreere (INDER) din Cuba a declarat că va organiza o competiție cu 42 de practicante ale boxului la mijlocul lunii decembrie pentru a alege 12 pentru o echipă feminină.

Echipa urmează apoi să debuteze la Jocurile Americii Centrale și Caraibelor din El Salvador, care sunt considerate un prim pas spre Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris.

Anunțul a fost făcut de Ariel Saínz, vicepreședinte al INDER, citat de insidethegames.

El a descris decizia ca fiind "un pas important în dezvoltarea boxului cubanez".

Emilia Rebecca Hernández, de la INDER, a prezis că schimbările vor face ca "sportivele cubaneze să poată ajunge acolo unde le este locul - chiar lângă bărbați".

Hernández a susținut că întârzierea lor de a permite femeilor să practice acest sport s-a datorat faptului că a trebuit să investigheze "riscurile pe care femeile le-ar putea avea".

A fost confirmat faptul că femeile vor purta protecții suplimentare față de bărbați.

"Am pierdut timp, dar îl vom recupera", a declarat Alberto Puig, președintele Federației cubaneze de box, după cum a relatat WKZO.

Decizia a fost anunțată la scurt timp după ce președintele Asociației Internaționale de Box (IBA), Umar Kremlev, a vizitat Cuba, unde s-a întâlnit cu șeful statului cubanez, Miguel Díaz-Canel.

În timpul vizitei lui Kremlev, Díaz-Canel a oferit sprijin guvernamental pentru crearea unui mare institut de box care să ofere oportunități educaționale pentru antrenori și oficiali, programe pentru sportivi și un mijloc de socializare între boxerii retrași.

În aprilie, guvernul cubanez a dat undă verde pentru ca boxerii profesioniști de sex masculin să poată concura oficial la profesioniști, pentru prima dată în mai bine de 60 de ani, după ce fostul președinte Fidel Castro a interzis boxul profesionist în 1962.

Femeilor li s-a permis deja să concureze în alte sporturi de contact, cum ar fi luptele, halterele, karate, taekwondo și judo.

Înainte de a figura la Jocurile Olimpice de la Londra, boxul feminin mai fusese prezent la Jocuri doar într-un singur meci demonstrativ la St. Louis 1904.

Cuba a câștigat 41 de medalii de aur la Jocurile Olimpice, al doilea cel mai mare număr de medalii din toate timpurile, după Statele Unite, cu 50.

Cubanezii Teófilo Stevenson și Félix Savón sunt doi dintre cei doar trei boxeri care au câștigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice, alături de ungurul László Papp.

Stevenson a cucerit titlurile la categoria grea la Munchen 1972, Montreal 1976 și Moscova 1980, în timp ce Savón a triumfat la Barcelona 1992, Atlanta 1996 și Sydney 2000, tot la categoria grea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cuba femei box