x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cuba susţine statele care-i acordă azil lui Snowden

Cuba susţine statele care-i acordă azil lui Snowden

08 Iul 2013   •   16:32
Cuba susţine statele care-i acordă azil lui Snowden

Liderul cubanez, Raul Castro, a declarat că ţara sa sprijină dreptul suveran al ţărilor din America Latină de a acorda azil “persoanelor persecutate pentru idealurile lor şi care luptă pentru democraţie”.

Este pentru prima dată când liderul de la Havana comentează cazul fostului consultant al Agenţiei Americane pentru Securitate Naţională NSA Edward Snowden, relatează Vocea Rusiei.
Anterior, autorităţile din Nicaragua, Venezuela şi Bolivia au declarat că sunt gata să-i acorde azil politic lui Snowden, care se ascunde de SUA pe în zona de tranzit a aeroportului internaţional Şeremetievo din Moscova.

În cazul în care fostul consultant al NSA va decide să plece într-una dintre ţările menţionate mai sus, Snowden va zbura, cel mai probabil, via Havana.

Cursele spre capitala cubaneză sunt efectuate săptămânal de compania rusă Aeroflot, deşi traseul trece de multe ori prin spaţiul aerian american.


×
Subiecte în articol: cazul Snowden edward snowden azil