x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum v-aţi dori să muriţi? Un sondaj mai puţin obişnuit

Cum v-aţi dori să muriţi? Un sondaj mai puţin obişnuit

de Marina Constantinoiu    |    09 Sep 2013   •   18:26
Cum v-aţi dori să muriţi? Un sondaj mai puţin obişnuit
Sursa foto: Thinkstock
A fost realizat în SUA, dar la tema lui ne-am gândit cu toţii măcar o dată în viaţă
Un sondaj de opinie realizat pe un eşantion de 1005 adulţi americani pentru emisiunea “60 Minutes” şi pentru revista “Vanity Fair” a abordat o temă absolut insolită: maniera în care oamenii ar dori să moară. Un subiect de studiu surprinzător, dar care, să recunoaştem, este unul despre care vorbeşte toată lumea. De câte ori v-aţi gândit că e mai bine dacă mori în somn, decât dacă mori chinuit de o boală incurabilă sau într-un accident? Despre asta este vorba şi în sondajul de faţă.

Mai bine înaintea soţiei

Din acesta aflăm că 70% dintre bărbaţii intervievaţi au mărturisit că ar prefera să moară înaintea soţiilor lor. “Probabil pentru a nu fi puşi la pământ de durere, după ce vor fi nevoiţi să-şi continue viaţa fără ele”, comentează - nu ştim dacă serios sau în glumă - jurnaliştii de la 7sur7.be, care preiau informaţia din sondaj. Acelaşi chestionar relevă faptul că sunt mai puţine femei amatoare de a muri înaintea soţilor lor: doar 62%.

Pentru cine şi-ar da viaţa

Totodată, 55% dintre cei chestionaţi au afirmat că şi-ar putea da viaţa pentru cea a copiilor lor, 12% ar face acelaşi lucru pentru soţul/soţia lor, iar 10% ar fi gata să moară pentru ca părinţii lor să-şi poată continua viaţa. Surprinzător, în ciuda celor afirmate public, doar 10% dintre cei chestionaţi se declară gata să moară pentru religia lor şi doar 5% pentru ţara lor, mai rezultă din respectivul sondaj.

Ce facem cu cenuşa?
Oare care ar fi locul cel mai nepotrivit în care ar putea fi împrăştiată cenuşa, în cazul incinerării? Este şi aceasta una dintre întrebările sondajului. Barul este primul pe listă, urmat de....hipermarket, de parc, de sala de cinema şi de....Canada!
Cei care optează pentru înmormântare şi-ar alege şi un epitaf pozitiv. Astfel, 40% optează pentru fraza lui Frank Sinatra:”Ce-i mai bine urmează”.

Cel mai penibil loc în care să mori? Pe tron!
Din respectivul sondaj rezultă că 37% dintre americani cred că a muri pe closet este cel mai penibil lucru. Totodată, 17% dintre cei chestionaţi cred că a muri în plină activitate sexuală este la fel de rău. Sunt destul de mulţi cei care nu ar dori să moară la un fast-food (dar cine ar dori asta???) - 13% - , alunecând la duş sau sufocându-se cu un covrig.

Pe cine vrea să reînvii?
Întrebaţi care ar fi persoanele pe care ar dori să le salveze, în caz că acestea ar fi nevoie de o resuscitare, cei chestionaţi au citat-o pe Lady Di (35%), Steve Jobs (14%), Michael Jackson (11%), Whitney Houston (11%), Heath Ledger (9%) şi Kurt Cobain (6%).
Personajul de ficţiune al cărui deces îl regretă cel mai mult este Jack Dawson, interpretat de Leonardo DiCaprio în “Titanic”. Urmează Fredo Corleone din filmul “Naşul”, Ned Stark din “Games of Thrones” sau Fantine din “Mizerabilii”.
Chiar dacă se tem de moarte, majoritatea americanilor ar refuza să fie congelaţi în vederea unei posibile reveniri la viaţă. În fond, cred ei, când e să fie gata, e gata! Sunt numeroşi (84%) cei care doresc o înmormântare la care să se râdă, să se mănânce şi să se bea, în locul unei ceremonii solemne. Ei bine, aici românii se încadrează perfect!
Pentru curioşi, sondajul poate fi consultat la adresa:
www.cbsnews.com/8301-18560_162-57600503/60-minutes-vanity-fair-poll-mortality
 

×