Candidaţii pentru nominalizarea partidelor Democrat şi Republican din SUA, confruntaţi marţi în alegeri primare şi consultări electorale în 22 de state americane, nu au oferit surprize prea mari.
Candidaţii pentru nominalizarea partidelor Democrat şi Republican din SUA, confruntaţi marţi în alegeri primare şi consultări electorale în 22 de state americane, nu au oferit surprize prea mari. Candidaţii democraţi nu au reuşit să se detaşeze unul faţă de celălalt în mod clar în urma alegerilor primare de marţi, în timp ce senatorul republican John McCain şi-a revendicat deja titlul de favorit al partidului din care face parte. Senatorul democrat Hillary Clinton a câştigat în total opt state, la New York şi California, două dintre cele mai importante, însă rezultatele bune ale rivalului său, Barack Obama, care a obţinut victorii în 13 state, o împiedică să îşi revendice victoria.
Potrivit unor rezultate preliminare, Obama a câştigat statele Georgia, Illinois, Delaware, Alabama, Connecticut, Kansas, North Dakota, Utah, Minnesota, Idaho, Colorado, Missouri şi Alaska. Contracandidata sa a obţinut victorii în Arkansas, Oklahoma, Tennessee, Massachusetts, New Jersey, New York, Arizona şi California.
Conform estimărilor provizorii, Hillary dispune în prezent de peste o treime dintre cei 2.025 de delegaţi necesari pentru a fi nominalizată, devansându-l pe Obama cu circa o sută de delegaţi. Miza acestor consultări constă în desemnarea delegaţilor care îl vor alege, la o convenţie organizată la sfârşitul lunii august, pe viitorul candidat democrat la Casa Albă.
În tabăra republicană, John McCain a înregistrat un avantaj considerabil, câştigând nouă state, dintre care New York şi California, dar rezultatele bune ale lui Mitt Romney, obţinute în statele din vest, şi ale lui Mike Huckabee, înregistrate în statele din sud, ar putea prelungi suspansul, comentează AFP. Potrivit rezultatelor, McCain, senator de Arizona, a obţinut victorii în Connecticut, Delaware, Illinois, New Jersey, New York, Oklahoma, Arizona, Missouri şi California. Huckabee, fost guvernator de Arkansas, a câştigat încrederea alegătorilor din Alabama, Arkansas, West Virginia, Georgia şi Tennessee. Romney, fost guvernator de Massachusetts, a înregistrat victorii în Massachusetts, Utah, North Dakota, Minnesota, Montana şi Colorado.