x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea 6,2 în Chile

Cutremur cu magnitudinea 6,2 în Chile

Publicat la 06 Mar 2011 15:48 Modificat la 06 Mar 2011 15:48
Seismul a avut epicentrul în regiunea Tarapaca şi s-a produs la o adâncime de 87 de kilometri, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). Cutremurul s-a produs la ora locală 9.31 (14.31, ora României). Până în acest moment nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Epicentrul seismului a fost localizat la 93 de kilometri est de oraşul Tacna, în Peru, şi la 110 kilometri est-nord-est de Arica, în Chile, potrivit institutului american.

La 27 februarie 2010, un cutremur, urmat de un tsunami, a devastat regiunea de centru-sud a statului Chile, provocând moartea a 524 de persoane şi dispariţia a 31, în timp ce peste 220.000 de familii au rămas fără adăpost.

Chile, ţară cu o activitate seismică intensă, a înregistrat în 1960, la Valdivia (sud), seismul cel mai puternic măsurat vreodată, cu magnitudinea 9,5. Acesta a provocat moartea a 5.700 de persoane.

×