x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea de 5,5 în estul Turciei

Cutremur cu magnitudinea de 5,5 în estul Turciei

27 Dec 2020   •   15:30
Cutremur cu magnitudinea de 5,5 în estul Turciei

Un seism cu magnitudinea de 5,5 a zguduit duminică estul Turciei, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), fără a face victime, conform rapoartelor preliminare, transmite AFP.

Ministrul turc de interne, Suleyman Soylu a anunţat că deocamdată nu au fost semnalate pierderi de vieţi omeneşti şi nici pagube materiale.

Cutremurul s-a produs la ora 06:37 GMT în districtul Sivrice, din provincia Elazig, la o adâncime de aproximativ 10 kilometri, conform datelor USGS.

Agenţia turcă pentru dezastre naturale AFAD a estimat că seismul a avut o magnitudine mai slabă, de 5,3.

Turcia este situată într-o zonă cu de risc seismic important, una dintre cele mai active zone seismice de pe planetă. În luna ianuarie un seism cu magnitudinea de 6,7 s-a soldat cu moartea a 40 de persoane în provinciile Elazig şi Malatya (est). În luna noiembrie, un puternic seism cu epicentrul în Marea Egee a dus la moartea a 114 persoane şi rănirea altor peste 1000, mai notează AFP.

×
Subiecte în articol: cutremur turcia