x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de 5 grade pe Richter în vestul Chinei

Cutremur de 5 grade pe Richter în vestul Chinei

15 Mai 2011   •   11:51

Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs astăzi în vestul Chinei, la graniţa provinciilor Sichuan şi Gansu, a anunţat Institutul american de geofizică, citat de AFP.

Cutremurul s-a produs la ora locală 15:05 (10:05, ora României), iar epicentrul a fost situat la 31 de kilometri de oraşul Guangyuan, într-o regiune afectată cu trei ani în urmă de un seism cu magnitudinea 8, soldat cu aproape 87.000 de morţi şi dispăruţi.

Agenţia China Nouă nu a anunţat victime sau pagube materiale produse de cutremur.

×