x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de 6 grade în Papua Noua Guinee, la o săptămână după cel de 7,5

Cutremur de 6 grade în Papua Noua Guinee, la o săptămână după cel de 7,5

05 Mar 2018   •   09:50
Cutremur de 6 grade în Papua Noua Guinee, la o săptămână după cel de 7,5

Mai multe replici seismice puternice au zguduit luni zonele montane din Papua Noua Guinee, la o săptămână după cutremurul devastator cu magnitudinea 7,5 care a provocat moartea a zeci de persoane.

 

Trei replici de peste 5 grade au fost resimţite in zorii zilei de luni în regiunea Southern Highlands, aflată la circa 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby, a precizat Institutul American de Geofizică (USGS). Una dintre replici a avut magnitudinea 6. ''Nu am dormit. (Pământul) s-a zdruncinat toată noaptea'', a povestit William Bando, administratorul provinciei Hela, din localitatea Tari, situata la circa 40 de kilometri de epicentrul cutremurelor.

''Ce am trăit în această dimineaţă ar fi putut provoca pagube, însă nu ştim... aproape m-a aruncat din pat'', a descris el.

Replicile au lovit o regiune deja afectată de cutremurul devastator cu magnitudinea 7,5 de la 26 februarie, cel mai puternic produs în aproape un secol în zona montană activă seismic, eveniment ce a cauzat alunecări de teren şi prăbuşirea mai multor clădiri. Cel puţin 67 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului de 7,5 produs în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, potrivit Crucii Roşii.

Cutremurele se produc frecvent în Papua Noua Guinee, situată pe "centura de foc a Pacificului", joncţiune a mai multor plăci tectonice. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur seism papua noua guinee