Agenţia de protecţie civilă din Italia a anunţat că nu există decese după cutremurul de 6,6 grade de duminică, dar "mai multe" persoane au fost rănite.
"În acest moment nu avem nici o informaţie despre victime", a declarat într-o conferinţă de presă directorul Protezione Civile, Fabrizio Curcio, citat de agenţia DPA.
"Există mai mulţi răniţi" şi multe drumuri au fost închise, a adăugat el.
Un nou seism de 6,5 grade pe scara Richter a zguduit duminică dimineaţă regiunea Umbria, în centrul Italiei, a confirmat Institutul National de Vulcanologie din Italia. Produs la o adâncime de 10 kilometri, acesta a avut loc la ora locală 07:40 (06:40 GMT) şi a distrus mai multe case afectate de cutremure anterioare.
Institutul american de geologie a estimat iniţial magnitudinea cutremurului la 7,1, apoi a revizuit-o la 6,6, acesta rămânând cel mai puternic seism dintre cele produse de la 24 august şi până acum în Italia.
Sursa: AGERPRES