Cel puțin 30 de clădiri s-au prăbușit în Ishikawa până în prezent, a anunțat departamentul de pompieri din orașul Wajima, potrivit Sky News.
Regiunea situată de-a lungul coastei de vest a Japoniei a fost epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 7,6 grade de luni și a fost lovită de peste 20 de replici până în prezent.
Anterior, secretarul șef al cabinetului japonez Yoshimasa Hayashi a declarat că unele clădiri s-au prăbușit și că mai multe persoane sunt blocate în interior.
Autoritățile nu au anunțat dacă există persoane rănite sau decedate, iar Hayashi a declarat că situația este încă neclară.
El a mai spus că este risc „foarte mare de prăbușire a clădirilor, în timp ce cutremurele puternice ar putea continua timp de două-trei zile”.
Cutremurul puternic care a lovit luni Japonia a determinat autoritățile să avertizeze populația să evacueze unele zone de pe coasta de vest. Peste 36.000 de locuințe au rămas fără curent electric, iar zborurile și serviciile feroviare din regiune au fost afectate.
Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) a emis avertizări de tsunami pentru prefecturile de coastă Ishikawa, Niigata și Toyama, acestea fiind primele avertizări majore de la cutremurul și tsunamiul care au lovit nord-estul Japoniei în martie 2011.
(sursa: Mediafax)
Buildings and roads are collapsed in #Japan and there are confirmed casualties.#tsunami #Japan #ishikawa #earthquake #japannews
— News 24×7
#Earthquake @theAshMolly@debarshi_shivam #NewYear2024
pic.twitter.com/y6HO0YCapF