x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe D’ale globalizarii - C.I. Codat la bulgari

D’ale globalizarii - C.I. Codat la bulgari

de Anca Aldea    |    03 Oct 2007   •   00:00

Noile documente de identitate ale vecinilor noştri de la sud de Dunăre vor fi atăt de greu de descifrat, incăt şi bulgarilor de rănd le va fi greu să le inţeleagă, scrie Standart News.

Ziariştii susţin că micuţele acte de identitate vor conţine, pe lăngă informaţiile biometrice, şi alte detalii despre posesorul documentului, simboluri ale Bulgariei, cum ar fi Muntele Şipka, sediul Parlamentului şi imaginea celui mai renumit riton din lume.

Ministerul de Interne susţine că toate aceste date nu sunt vizibile cu ochiul liber şi nu fac decăt să securizeze documentele de identitate. Ziariştii bulgari sunt atăt de contrariaţi de invenţia celor de la Interne, incăt aseamănă numeroasele secrete ascunse in cartea de identitate cu misterele din celebrul roman al lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci.

×
Subiecte în articol: externe