x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deconspirarea unui agent CIA - Dick Cheney, dat in judecata

Deconspirarea unui agent CIA - Dick Cheney, dat in judecata

de Ana Ilie    |    15 Iul 2006   •   00:00
Deconspirarea unui agent CIA - Dick Cheney, dat in judecata

Vicepresedintele american Dick Cheney si consilierul prezidential Karl Rove au fost dati in judecata de fostul agent CIA Valerie Plame si de sotul ei, pentru rolul pe care l-au avut in deconspirarea identitatii spionului.

Cei doi au invocat "o conspiratie a fosti si actuali oficiali de rang inalt de la Casa Alba", care au dorit sa il "discrediteze, sa il pedepseasca si sa se razbune" pe sotul lui Valerie, fostul ambasador Joseph Wilson. Acesta a adoptat o atitudine critica la adresa declaratiilor presedintelui George Bush cu privire la motivele declansarii razboiului din Irak, iar dezvaluirea identitatii si rolului sotiei sale la CIA ar fi fost o "reglare de conturi".

In afara de Cheney si Rove, Plame l-a dat in judecata si pe fostul consilier al lui Cheney, Lewis "Scooter" Libby. Acesta este in prezent pus sub acuzare pentru ca a mintit in fata unui juriu federal care examina circumstantele in care identitatea agentului CIA a fost dezvaluita presei.

SE TEM PENTRU SIGURANTA LOR. Dosarul in procesul intentat de cei doi soti, care contine 23 de pagini, mentioneaza ca acuzatii "s-au lansat intr-o campanie menita sa-i discrediteze si sa creeze prejudicii reclamantilor". Plame si Wilson nu specifica daca cer daune banesti, insa cer despagubiri si achitarea cheltuielilor de judecata. Cei doi soti sustin ca le-au fost incalcate drepturile constitutionale si legale, inclusiv dreptul la viata privata si apreciaza ca dezvaluirea identitatii lui Valerie Plame i-a distrus acesteia cariera in cadrul CIA. Cei doi se tem pentru siguranta lor si a copiilor lor, intrucat dezvaluirea identitatii secrete a lui Plame a facut ca familia acesteia sa devina o posibila tinta pentru persoane sau grupuri ostile Statelor Unite sau ofiterilor de informatii americani.

×
Subiecte în articol: externe