x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Delegațiile rusă și ucraineană au ajuns în Turcia pentru negocierile de pace

Delegațiile rusă și ucraineană au ajuns în Turcia pentru negocierile de pace

29 Mar 2022   •   08:40
Delegațiile rusă și ucraineană au ajuns în Turcia pentru negocierile de pace
Sursa foto: Hepta

Marți au loc primele discuții față în față dintre delegația Rusiei și cea a Ucrainei, în Turcia, după două săptămâni. Rușii au aterizat la Istanbul luni seara, iar delegația ucraineană ceva mai târziu.

Liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avut o convorbire telefonică cu o zi mai devreme cu omologul său rus. El a încercat să își poziționeze țara ca mediator cheie și, în cadrul convorbirii, a îndemnat Kremlinul să accepte o încetare a focului.

Speranțele nu sunt mari, scrie BBC.

Discuțiile au loc între consilieri prezidențiali ruși și ucraineni. Întâlnirea nu este una la nivelul miniștrilor de externe, care s-au întâlnit în Turcia pentru negocieri de pace care au eșuat la începutul acestei luni. Ele vor continua acolo unde s-au oprit convorbirile în format video, aproape zilnice.

Președintele Ucrainei a declarat că este dispus să ia în considerare neutralitatea (ceea ce înseamnă că Ucraina nu s-ar alia militar cu alte țări), dar nu înainte de un referendum sau de retragerea trupelor rusești.

Acest lucru creează încă o prăpastie între poziția sa și cererile Rusiei. Chiar și speranțele pentru noi coridoare umanitare par slabe, după ce Ucraina a decis să nu le pună în aplicare din cauza temerilor legate de atacurile forțelor rusești.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan