x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Demisie în cabinetul de la Londra: Andrew Mitchell i-a jignit pe poliţiştii de pe Downing Street

Demisie în cabinetul de la Londra: Andrew Mitchell i-a jignit pe poliţiştii de pe Downing Street

19 Oct 2012   •   22:53
Demisie în cabinetul de la Londra: Andrew Mitchell i-a jignit pe poliţiştii de pe Downing Street

Un membru al Guvernului britanic, Andrew Mitchell, a demisionat vineri din funcţie după ce a folosit un limbaj grosolan la adresa poliţiştilor de la Downing Street, a anunţat biroul de presă al premierului David Cameron.

Mitchell, care era desemnat să urmărească respectarea disciplinei de partid de către deputaţii conservatori, şi-a prezentat demisia pentru că a adresat "cuvinte grosolane" poliţiei, potrivit scrisorii pe care acesta i-a înmânat-o premierului.

El a criticat, luna trecută, poliţiştii de la intrarea pe Downing Street, strada pe care se află biroul premierului, după ce i s-a interzis să iasă cu bicicleta prin poarta care închide strada.

"A fost absolut deplasat din partea mea să folosesc cuvinte grosolane şi îmi pare rău", a anunţat Mitchell, care şi-a justificat demisia prin faptul că publicitatea făcută acestui incident i-ar prejudicia colegii.

Mitchell, fost ministru al Dezvoltării Internaţionale, spune că nu i-a numit "plebe şi cretini" pe poliţişti, dar a admis că i-a insultat pe aceştia. El şi-a cerut scuze la sfârşitul lui septembrie, dar apelurile la demisia sa s-au multiplicat.

Premierul a acceptat demisia lui Mitchell, înţelegând "motivele pentru care" el "a ajuns la această concluzie".

×